Reportaj. La Mănăstirea Veverița. Acum și peste timpuri, înapoi

Drumul, un drum pietruit, ne duce spre Veverița, un sătuc înconjurat de păduri, cu câteva case amplasate ba ici, ba colo. Nici tu apeduct, nici canalizare, nici magazin, nici școală…
De obicei, unor astfel de localități li se zice că-s uitate de Dumnezeu. Veverița, însă, nu poate fi înscrisă în această categorie. Dumnezeu e aici. Cine știe ce planuri are cu acest sat, înființat cu aproape un secol în urmă și care parcă nu se mai schimbă: același număr de locuitori, aceleași condiții de trai.
La 1923, apărea aici o mănăstire
„Ferită de vânt, adăpostită după dealuri înalte, mănăstioara are o ieșire numai către drumul de fier. Piatra de temelie a fost pusă aici la scurt timp după înscăunare de către Episcopul Visarion de la Bălți. Și schitul s-a ridicat sub îngrijirea părintelui Vlădică Visarion”, scrie părintele martir Dimitrie Bejan în cartea sa „Hotarul cu cetăți”, care este, de fapt, jurnalul călătoriei sale, în 1931, ca membru al echipei de cercetare sociologică a profesorului Dimitrie Gusti, la Cornova, în Basarabia.
”Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1923, egumen fiind arhimandritul Genadie. În 1925, s-a sfinţit Biserica cu hramul în cinstea Adormirii Maicii Domnului. A activat până în 1945, când, sub presiunea regimului de atunci, a fost închisă, iar o parte din monahi au fost împuşcaţi, alţii au plecat în alte mănăstiri și doar doi au rămas în sat”, relatează pagina web a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, http://episcopia-ungheni.md/.
A urmat o perioadă nefastă
Biserica a fost transformată în depozit, apoi în club. Zeci de ani, sub poalele pădurii, chiar în preajma bisericii, a funcționat, pe timp de vară, o tabără de  odihnă pentru copii. Și ce mai dansuri se făceau în lăcașul sfânt, și ce mai râsete răsunau! Nu-și prea dădeau seama acei copii de menirea adevărată a edificiului.
Ce păcat că a rămas o ruină acea biserică.
Ar fi putut restabilită? Da, ar fi putut fi restabilită! Dacă s-ar fi dorit cu adevărat. Fisurile nu au apărut într-o zi și nici în două. În locul vechiului acoperiș, care a ars, ar fi putut să fie construit altul.
Acum nu se mai poate. Pereții vechii biserici, martorii unor vremuri apuse, stau abia să cadă. E un tablou trist.
Apropo, în Germania, în foarte multe localități, poți vedea și acum ruinele unor clădiri distuse în războiul al doiea mondial. Nemții au hotărât să le păstreze, să le conserveze, ca oamenii să nu uite ce a fost, să nu se mai repete acele orori ale unui regim odios.
„Dacă părinții au făcut ceva trainic, datoria noastră este să lăsăm și noi moștenire pentru cei ce se ridică în urma noastră. Așa se împodobește țara cu lucruri de preț!”, scria, cu referire la mănăstirea Veverița, părintele Dimitrie Bejan, înschis în lagărele sovietice și pușcăriile din România, urmărit şi prigonit de comunişti până după 1990, timp în care rugăciunile şi sfaturile sale au întărit o mulţime de preoţi şi credincioşi.
… La intrare în sat zărim un gard impunător din cărămidă roșie. Undeva, peste acest gard, se vede o cruce. Și câțiva brazi.
Liniște. Doar, din când în când, se aude ciripitul vreunei păsări ce s-a aciuat prin pădurile din preajmă.
Intrăm, încet, pe poartă. În față, se arată o clădire fastuoasă, vopsită în galben, cu acoperiș albastru și patru turle, mai mari și mai mici. E un edificiu, care include atât biserica, cât şi chiliile. Totu-i făcut ca la carte, în conformitate cu rigorile zilelor de azi. Dar… sufletul e acolo, mai în vale, spre dreapta, unde se înalță ruinele vechii biserici. Acolo ți se îndreaptă privirile și în cap încep a roi gânduri și întrebări. Acolo simți și înțelegi că nu ești primul și nici ultimul pe acest pământ, că nu poți exista fără trecut, fără să-ți cinstești strămoșii și ceea ce au lăsat ei în urmă. Acolo înțelegi că nu întâmplător Dumnezeu a făcut ca actuala biserică de aici să poarte hramul ”Icoana Maicii Domnului „Bucuria Tuturor  Scârbiţilor”.
Temelia noii-vechi mănăstiri a fost pusă în 1993. E o mănăstire de călugări, cu o adevărată gospodărie pusă la punct. La momentul de față, are 3 hectare de teren pentru construcții, 3 hectare de terenuri agricole proprietate privată și alte 5 hectare – în folosință. Mai are în folosință și 2 hectare de pădure.