Moldoveni stabiliți peste hotare sunt invitați la Zilele Diasporei. Câte localități din Ungheni și Călărași se vor implica și cum se va desfășura evenimentul

Festivaluri, tururi virtuale locale, șezători, masterclass-uri culinare, e-plăcinte, velo-tururi, ZOOM-oteci, vizionare de filme, jocuri intelectuale, ședințe ale business-ului local și băștinașilor – per total, 220 de activități online – aceasta este soluția pentru perioada de pandemie – vor fi organizate în luna august, în 33 localități care desfășoară Zilele Diasporei.
Genericul pentru Zilele Diasporei 2020 este „O săptămână acasă”.
„În luna august ajutăm localitățile să atragă mii de băștinași acasă. Deși virtual, în acest an atmosfera Zilelor Diasporei este una deosebită prin varietatea de activități și instrumente online folosite. Pe lângă apropiere și implicare, acest exercițiu ajută localitățile să se digitalizeze și să transforme pandemia într-o oportunitate de comunicare eficientă și constructivă cu diaspora. Vor fi lansate și desfășurate 18 campanii de colectare de fonduri pentru proiecte locale”, susține Zinaida Adam, managera proiectului PNUD-Elveția „Migrație și dezvoltare locală”.
De notat că, în acest an, nu există nici o localitate din raionul Ungheni care participă la acest festival. Din raionul Călărași e doar satul Sipoteni, care a pregătit un vast program.

Programul activităților planificate la Sipoteni
Programul activităților planificate la Sipoteni

 
Printre acțiunile planificate se numără și activități sportive on-line, și un tur virtual al Sipoteniului, și colectare de fotografii vechi cu genericul ”Păstrăm amintirile”, și un master class virtual cu genericul ”Coacem pâine la cuptor, sărmăluțe la Sipoteni, mămăliguță cu tocăniță”.
Pentru a răspunde la necesitățile imediate ale migranților, primăriile fac prezentări ale serviciilor, prin care moldovenii pot soluționa online probleme cadastrale, juridice etc. pe platforme naționale.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă s-a alăturat Zilelor Diasporei cu campania „Direcții noi ACASĂ”. Astfel, timp de o lună, vor fi organizate peste 20 de evenimente regionale, astfel că și cei de acasă, și cei plecați să poată afla despre locurile vacante existente, dar și despre serviciile oferite de Agenție.
În acest an, se marchează cinci ani de Zilele Diasporei la nivel local, desfășurate cu sprijinul PNUD și Elveției.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *