FOTO/VIDEO. Premieră pentru Ungheni. Un master class în aer liber pentru viitorii pictori

Un master class-ul inedit a fost organizat de Școala de Arte Plastice „Raisa Cojocaru” și Primăria municipiului Ungheni.
Astfel, vineri, 14 august, circa 20 de copii și adolescenți, au participat la un master calss sub cerul liber, întitulat „Artă pentru TINEri”. Aceștia, timp de câteva ore, au încercat să-și pună în aplicație creativitatea și imaginația.
Participanții la master class și-au luat lecția în serios și fiecare au desenat și pictat arta așa cum o văd ei. Ei au rămas încântați de această activitate. „Este o inițiativă foarte bună”, ne spune Arina Ilcu, una dintre participante la atelie, după care a mai adăugat: ”Generația noastră nu prea se implică în activități de genul și sperăm ca și pe viitor se vor mai organiza ateliere similare”.
Diana Ciubotaru, directoare interimară a Școlii de Arte Plastice ”Raisa Cojocaru” din Ungheni, a declarat că prin organizarea acestui atelier, ”încercăm să căutăm copii foarte talentați care să vină să-și facă studiiile la școala de arte”, vorba dânsei. „Instituția deja are o reputație bună în toata republica, ceea ce ne bucură. Bineînțeles că tot ce s-a făcut până acum se datorează și doamnei Raisa Cojocaru, un manager și un profesor extraordinar. Prin astfel de evenimente noi încercăm sa-i ducem memoria mai departe și să-i onorăm numele”, a subliniat Diana Ciubotaru.
Primăria municipiului Ungheni a pus la dispoziția participanților toate cele necesare, de la creion și radieră, până la guaș și pensule. La final, tinerii au luat instrumentele de lucru acasă.
De subliniat că atelierul a fost organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, care se marchează pe 14 august.
Autor: Livia Covaliov


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *