Vedeți ce fel de expoziție poate fi văzută la Calarași

O nouă expoziție este găzduită de Muzeul de Istorie și Etnografie ,,Dumitru Scvorțov – Russu” din orașul Călărași. De această dată, sala de expoziții temporare a clădirii a fost transformată într-o veritabilă galerie de pictură.
Lucrările, deosebit de frumoase, îi aparțin artistului plastic Inga Edu.
Expoziția intitulată ”Inga Edu – ISTORIA PEISAJULUI”,  a fost deschisă pentru public atât fizic, cât și on-line  și numără nu mai puțin de 20 de picturi de șevalet, realizate în tehnicile ulei pe pânză, grafică, pastel etc.
Pictorița Inga Edu s-a născut la 19 iulie 1978 la Chișinău. După o activitate de peste 20 ani în domeniu, autoarea se bucură de aprecierea criticilor de artă, fiind membră  a Uniunilor Artiștilor Plastici din România și Republica Moldova. Până acum, lucrările sale au fost expuse atât acasă, cât și peste hotare, în țări precum: Italia, România, Germania, Egipt, Rusia, Coreea de Sud, Serbia, Ungaria etc.
Potrivit Efimiei Luca, custode șef la muzeu, chiar dacă aparent autoarea nu ar avea nicio tangență cu plaiurile călărășene, există totuși unele afinități. Se pare că artista a avut șansa de a fi atât discipola soției, cât și a fiicei celebrului sculptor Dumitru Scvorțov-Russu, al cărui nume îl poartă muzeul călărășean. Astfel, după ce Inga Edu a făcut franceză cu Bella Scvorțov, iar Mariana Scvorțov i-a fost profesoară de arte, s-a familiarizat cu opera marelui artist dintr-o altă perspectivă.
”Talentata pictoriță a primit cu mare ușurință propunerea nostră de a-i include lucrările într-o expoziție unicat, mai ales pentru că nu a mai avut până acum nicio colaborare cu publicul călărășean”, a declarat Efimia Luca. Potrivit ei, expoziția dată ar putea fi doar începutul unei colaborări de succes.
Întrucât Inga Edu este și director adjunct al Liceului Academic de Arte Plastice ”Igor Vieru” din Chișinău, s-a discutat deja despre o ulterioară colaborare cu tinerii pictori ce își fac studiile la Școala de Arte ”George Enescu” din orașul Călărași. ”Avem mai mulet idei frumoase pe care sperăm să le vedem realizate în urma acestei colaborări”, a mai adăugat Efimia Luca.
Doritorii de a cunoaște mai multe despre creația Ingăi Edu și de a vedea pe viu lucrările sale spectaculoase, pot vizita expoziția de la muzeu până la începutul lunii septembrie.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *