Urmează încă multe cazuri de infecții cu COVID-19, iar vaccinul anti-COVID-19 nu va ajunge în acest an în R.Moldova. Care e motivul

Foto: rfi.fr
Foto: rfi.fr

Foto: rfi.fr
Foto: rfi.fr

Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP), consideră că în acest an Republica Moldova nu va avea vaccin împotriva coronavirusului, chiar dacă acesta va apărea în alte țări.
Dânsul a făcut afirmația respectivă în cadrul emisiunii ”Puterea a patra”, moderată de Gheorghe Gonța, pe 28 iulie.
„Poate că vaccinul va fi creat, dar noi nu îl vom avea. Imediat ce vaccinul va fi creat, acesta este testat, apoi lansat în producție și abia atunci încep livrările. Dar Moldova nu este atractivă, pentru că suntem o țară cu consum redus. Când producătorul creează miliarde de doze pentru o țară și un volum foarte mic pentru alta, acestea sunt două lucruri complet diferite”, a explicat șeful ANSP.
În cadrul aceleeași emisiuni, dînsul a declarat că urmează încă multe cazuri de infecție cu COVID-19. ”Noi am cules toate roadele posibile și de la Blajini, și de la cumpăratul pomenelor, și de la 9 mai. Acum culegem Orhei-landul. O să culegem cu sigiranță și de la nunțile care se petrec deja clandestin, am înregistrat cazuri de la slujbele religioase care s-au făcut cu ușile închise…”, a mai spus dânsul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *