Moldova răspunde la criza Covid-19. O „Inițiativă Pozitivă” pentru persoanele dependente de droguri și alcool

Antreprenorialul social este metoda prin care strategiile comerciale sunt puse în acțiune pentru a spori bunăstarea oamenilor, a le îmbunătăți calitatea vieții sau pentru diverse cauze sociale. Acest tip de afaceri contribuie la rezolvarea unor probleme sociale și sunt o soluție pentru dezvoltarea comunităților. În Republica Moldova, abordarea în cauză ia amploare, în mare parte, datorită susținerii donatorilor externi. Printre beneficiarii afacerilor sociale din țara noastră se numără și persoane aflate în proces de reabilitare după o lungă perioadă de consum de droguri și alcool, iar una dintre istoriile de succes în domeniu aparține mini-fermei create de AO „Inițiativa Pozitivă” în cadrul Comunității Terapeutice cu același nume. La sfârșitul anului 2018, Asociația a inițiat proiectul „Antreprenoriatul social în scopul sustenabilității serviciilor vitale pentru persoanele HIV-vulnerabile”, dintr-un grant oferit de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Suediei, prin Fundația Est-Europeană.
Au pornit la drum cu doar câteva animale…
De peste paisprezece ani, în satul Beriozchi din raionul Anenii Noi există o comunitate terapeutică unde vin să se recupereze persoanele dependente de droguri și de alcool. Aici ele primesc sprijin, cunoștințe și abilități necesare pentru a se reintegra eficient în societate. Includerea în activitățile comunității a unei mini-ferme a devenit o bună practică. Ulterior, cu sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor și cu susținerea financiară a Grupului Pompidou al Consiliului Europei, practica dată a fost preluată și de Comunitatea Terapeutică „Catharsis”, care își desfășoară activează în Penitenciarul  nr. 9 – Pruncul.
În 2005, Comunitatea a cumpărat primele animale, acesta fiind un pas important în dezvoltarea sa pe mai departe. Constantin Cearanovski, membru al Boardului AO „Inițiativa Pozitivă”, își amintește că au început cu doi porci și zece găini. „Din munca la fermă reușeam să ne acoperim o parte din cheltuieli, dar cel mai important e că aceasta a devenit un element esențial în reabilitarea rezidenților”, spune reprezentantul Asociației. De facto, mini-ferma a fost dezvoltată grație implicării personale a membrilor echipei „Inițiativa Pozitivă”, sprijinului oferit dezinteresat de oamenii de bună-credință și foștii rezidenți, dar și organizațiilor donatoare, precum PNUD Moldova; DVV International Moldova, din fondurile Guvernului Germaniei; Pompidou Group al Consiliului Europei; GIZ Moldova ș.a.
În anul 2018 Asociația a decis să extindă activitatea fermei și s-o modernizeze. Așa a apărut ideea proiectului „Antreprenoriatul social în scopul sustenabilității serviciilor vitale pentru persoanele HIV-vulnerabile”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Suediei, prin Fundația Est-Europeană. „Din acești bani am modernizat mica noastră fermă. Am cumpărat tehnologii de ultimă generație pentru procesarea cărnii și a lactatelor, mai multe animale și păsări, pentru a asigura atât sustenabilitatea serviciilor, cât și pentru a reuși să acoperim din venituri mai multe cheltuieli”, povestește Constantin Cearanovski.
„Aici am simțit că nu este totul pierdut”
Infecția HIV este asociată, în mintea majorității oamenilor, riscului de infectare și lipsei șanselor de a avea o viață obișnuită. Puțini știu însă că aceasta nu e adevărat. Persoanele care trăiesc cu HIV pot avea o viață socială activă. Virusul HIV nu înseamnă SIDA – SIDA este ultimul și cel mai sever stadiu al infecției.
Vladimir Dodon a aflat că este infectat cu HIV la vârsta de 21 de ani, el fiind consumator de droguri la acel moment. Era sfârșitul anilor ’90, când numărul cazurilor de infectare cu HIV era în creștere, iar informația era foarte puțină. În plus, stereotipurile nu le ofereau persoanelor infectate cu HIV nicio șansă de a supraviețui, acestea fiind izolate și stigmatizate de societate. L-a ajutat o familie din orașul natal, care i-a sugerat să meargă la un centru de reabilitare – „Viață Nouă” din Chișinău, cunoscut astăzi cu numele „Inițiativa Pozitivă”. „Aici am întâlnit oameni ca și mine. Ne-am schimbat în timp, am început să discutăm despre valori. Și am simțit că nu este totul pierdut”, povestește Vladimir Dodon.
După încheierea cursului de reabilitare, Vladimir a început o viață nouă, fără droguri. În această nouă viață el a întâlnit-o și pe viitoarea sa soție, Irina. În prezent, el este coordonatorul Comunității Terapeutice din cadrul AO „Inițiativa Pozitivă”, ajutând la reabilitarea și la reintegrarea persoanelor diagnosticate cu HIV, a consumatorilor de droguri și de alcool. Per total, Comunitatea prestează servicii de reabilitare pentru circa 35 de persoane anual. Cursul de reabilitare este împărțit în două etape. După trei luni rezidenții pot pleca pentru câteva zile și se întorc pentru încă trei luni. Mulți însă rămân și se angajează în cadrul Comunității. Astfel, o parte din venituri acoperă salariile rezidenților, iar ceea ce rămâne este utilizat pentru dezvoltarea serviciilor. Tot aici, beneficiarii învață cum să gestioneze o afacere, cum să se reintegreze în siguranță în societate.
Produsele din cadrul mini-fermei sunt la mare căutare
Asociația deține un teren de 36 de ari în satul Bereozchi din Anenii Noi, pe care sunt crescute animalele și păsările și se cultivă hrana pentru acestea. Tot aici se află spațiile de cazare. Terenul și animalele sunt îngrijite de persoanele care vin în Comunitatea Terapeutică pentru șase luni de reabilitare. „Din banii obținuți în cadrul proiectului ne-am gândit să creștem și prepelițe. Așa că am cumpărat un incubator, am construit spațiu pentru creșterea păsărilor și pentru procesarea cărnii, iar pentru ca serviciile să fie complete am cumpărat un automobil (gen magazin mobil), care ne permite să livrăm carnea și produsele lactate în siguranță la clienți”, spune Vladimir, care ne asigură că împreună cu rezidenții depune toate eforturile pentru ca produsele să fie ecologice și gustoase.
Ca și în multe alte cazuri, instituirea carantinei i-a prins nepregătiți pe membrii Asociației, care la acel moment aveau 12 rezidenți la reabilitare. Și-au regândit însă destul de rapid pașii. În prima săptămână au elaborat un regulament prin care să asigure un comportament ce nu va afecta starea de sănătate a rezidenților – comunitatea a fost izolată cu interdicția clară de a nu comunica cu cei din afară. În cea de-a doua săptămână au elaborat un plan de admitere a noilor beneficiari pentru reabilitare – au admis doar persoane care s-au aflat în izolare timp de două săptămâni fie într-un apartament închiriat de asociație, fie la domiciliu, iar admiterea se făcea doar în baza testului pentru COVID-19.
Totodată, specialiștii Comunității au continuat să presteze servicii de consiliere în regim on-line, iar beneficiarii au fost permanent implicați în diverse activități.
Poveștile de la fermă, trase la indigo
Valeria, în vârstă de 27 de ani, a fost dependentă de droguri timp de zece ani. Are doi copii – un băiat și o fată. Pe durata șederii în Comunitatea Terapeutică a participat la diferite activități și a învățat cum poate gestiona o afacere. „Doar după ce am trecut prin cursul de reabilitare am înțeles că am nevoie de mult mai multe abilități pentru a mă integra, de mult mai multe cunoștințe pentru a avea un loc de muncă decent. Aici învăț să trăiesc o „viață matură”. Îmi doresc să nu dezamăgesc persoanele care au grijă de mine în aceste momente dificile pentru mine. Cred că o să reușesc… Vreau să fiu capabilă să-mi întrețin copiii, să am o viață obișnuită, să trăiesc alături de familia mea”, ne mărturisește tânăra femeie.
Povestea lui Sașa este parcă trasă la indigo. Are 30 de ani, dintre care zece a fost consumator de droguri. „După șase luni de reabilitare, am înțeles că pentru mine era prea devreme să părăsesc acest mediu, nu mă simțeam pregătit pentru viața obișnuită, așa că am decis să mai rămân la fermă. Am nevoie de un mediu sigur și aici mă simt în siguranță. Am și o sursă de venit… Responsabilitatea mea e să îngrijesc viețuitoarele de la fermă – vacile, prepelițele, păsările exotice. Pe viitor am un scop bine determinat – să-mi creez propria fermă și să-mi dezvolt propria afacere. Vreau să cresc peste zece mii de prepelițe, multe vaci, iar oamenii să fie mulțumiți de produsele prestate. Vreau să-mi fac părinții fericiți, să mă vadă în sfârșit realizat. Îmi doresc o familie fericită și o viață frumoasă”, spune tânărul.
Maxim a început să consume droguri în copilărie, iar acum, la cei 26 de ani, a înțeles că viața lui nu poate fi altfel. „Iluminarea” i s-a întâmplat după cinci luni petrecute în Comunitatea Terapeutică, unde se ocupă de afumatul cărnii de prepeliță. „Caut diferite tipuri de marinare, combin plantele aromate, încerc diverse metode de afumare. Mi se pare foarte interesant ceea ce fac și pot să afirm cu tărie că produsele noastre sunt de cea mai înaltă calitate, 100% naturale și au un gust deosebit. Și nu e doar părerea mea – garanție sunt clienții noștri, care ne apreciază produsele și le solicită permanent. Asta pentru că noi punem și foarte multă dragoste în ceea ce facem!.. Sunt o persoană care o bună parte din viață m-am drogat și abia acum am înțeles că viața poate fi altfel. Am și un vis – să-mi deschid o mică întreprindere de afumare a cărnii de prepeliță. Am învățat aici cum aș putea să încep și să gestionez o afacere”, ne povestește Maxim.
Spre deosebite de ceilalți rezidenți, Sergiu este dependent de alcool. A început să consume la vârsta de 16 ani, iar de nouă ani se chinuie să renunțe. „Am fost codat de șase ori, dar nu am reușit. Am decis să trec acest curs de reabilitare. Sunt de șase luni în Comunitate, însă simt că încă nu sunt pregătit de viață pe cont propriu, sunt încă slab. Mi-e frică să nu revin la alcool… Mi s-a propus să fiu șofer la fermă și am decis să mai rămân aici, poate mai învăț lucruri noi. Vreau să fiu lucid când ies de aici pentru că îmi doresc o familie și o viață liniștită”.
Planuri de viitor și de… extindere
Constantin Cearanovski spune că își propune să dezvolte Comunitatea, astfel încât de serviciile lor să beneficieze mai multe persoane. „Ne dorim un teren mai mare, cu un lac, pădure, spațiu de instruire, ca să reușim să ajutăm mai mulți beneficiari. Însă prioritatea imediat următoare este să lansăm o linie de producere a brânzeturilor și să majorăm cantitatea produselor din carne de prepeliță. Și, bineînțeles, vrem să diversificăm lanțul de distribuire prin magazine mobile. Suntem convinși că împreună vom reuși”, spune bărbatul.
Începând cu anul 2005, de serviciile Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă” au beneficiat peste 480 de persoane, inclusiv din rândul celor care își ispășesc pedeapsa în instituțiile penitenciare. Vârsta medie a beneficiarilor este de 25-35 de ani. Capacitatea de integrare a Comunității Terapeutice este de 15 rezidenți concomitent. Funcționarea mini-fermei acoperă o parte din cheltuieli; donațiile mai vin de la diverse persoane fizice, inclusiv rudele beneficiarilor și membrii echipei. Unii beneficiari, după finalizarea cursului de terapie, continuă să ajute comunitatea. Astfel încât, susține Constantin Cearanovski, până în prezent nu a fost niciun caz în care să fi refuzat să ajute pe cineva, din cauza lipsei de resurse.
Acest articol este publicat în cadrul Proiectului UE „Comunicare strategică și suport pentru mass-media”, în contextul campaniei de informare privind răspunsul global al Uniunii Europene la criza COVID-19. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reprezintă în mod neapărat viziunea UE.
Violeta Ciobanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *