Maria Mocanu: Igiena mintală – o capcană a minții

Mă fascinează computerul ăsta complex și puțin cunoscut pe care toți îl avem în cap. E greu să știi de partea cui e. Ți-e prieten? Ți-i dușman? Sau sunt ambele lucruri? Lista întrebărilor ar putea friza infinitul.
Pot fi ambele lucruri. Nu cred că e o chestie de a putea, ci mai degrabă una de a ști. De know-how. Ce alegi tu? Cine decizi să-ți fie creierul: prieten sau inamic? Capacitate are pentru a fi oricare din ei și, chiar ambii în același timp. Nu poți schimba asta, e un fact.
Dar poți schimba igiena.
Ne îngrijorăm, uneori atingând obsesia, pentru ce mâncăm, ce îmbrăcăm și încălțăm. Chiar și pentru ce vorbim.
Dar cui îi pasă de igiena mintală? Cine alege ce trebuie să gândească și ce nu? Sau ce i-ar conveni să gândească și ce nu. O, capcanele minții… E o maestră a capcanelor.
Vezi bariere pe care ți-i frică să le treci și nici măcar nu reflectezi dacă adevăratul motor al motivului e frica, instinctul sau ce e, doar știi că „ceva îți spune” să n-o faci.
De cele mai multe ori, acel ceva are vocea ta. Vocea ta nu e o necunoscută a ecuației; dimpotrivă e familiară, deci există o probabilitate mai mare că o să ții cont de ce-ți spune, că doar e a ta.
Îți amintești de capcanele menționate mai sus? Asta e una din ele, vocea ce suna în cap și are vocea ta. Suna ca ea, dar nu e a ta. Adevărata ta voce e cea care te îndeamnă să încerci lucruri noi. E curioasă, îndrăzneață și genială.
De câte ori te-ai simțit inspirat să faci ceva, ceva diferit, ceva nou, și ai vrut să te pui imediat pe treabă? Și, pe nepusă masă, apar zeci de gânduri care-ți demonstrează că ai avut tu în viața ta și idei bune, dar ca asta nu e una din ele. Rememorezi situații similare din trecut, cât te-a făcut să suferi eșecul, vorbitul pe la spate și arătatul cu degetul. Și pare a fi un bun motiv, sau dacă nu unul bun, cel puțin unul suficient pentru a renunța… Și lași șansa să treacă pe alături. În mai puțin de un minut, ideea a trecut de la una genială, la una demnă de-a fi aruncată la coșul cu gunoi. Și nu pentru că realmente ar fi așa, ci pentru că mintea vrea să rămână în mlaștina ei călduță, poate cam zoioasă și năpădită de papură, dar familiară, cunoscută.
Calul cel despiedecat, nărăvaș și sălbatic pe care mai toți îl lăsăm să ne conducă viața, propria noastră minte, ne face să credem că e spre binele nostru, că e pentru siguranța noastră.
Mintea adoră să existe într-un ambient cunoscut, într-o zonă prestabilită de confort. Îi plac indivizii care nu-i provoacă dureri de cap și n-o fac să gândească prea mult, și, prin urmare, să cheltuiască prea multă energie, întrucât conservarea energiei e obiectivul ei suprem. Așa a fost creată. Nu e vina ei.
Azi, după ce te-ai spălat pe față, pe dinți și ai ales un mic dejun sănătos, ți-ai pus haine bune și pantofi decenți ca să ieși la o plimbare sau să-ți vezi amicii, te-ai gândit și la ce alegi și permiți să-ți treacă prin minte și ce nu? Pentru că poți alege. Chiar poți.

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *