În serviciul cetățeanului, cu indemnizații pentru fiecare ședință de consiliu

De ani buni, consilierii locali, fie că e vorba de sătești sau comunali, de orășenești sau municipali, dar și cei raionali, ridică indemnizații semnificative pentru participarea la fiecare ședință a consiliului.
Asta, pentru că așa prevede legislația. Articolul 24, p.3 din Legea privind statutul alesului local spune: ”Alesului local care a fost invitat la şedinţa consiliului şi a participat la ea i se restituie cheltuielile aferente şi i se acordă o indemnizaţie pentru fiecare zi de participare la şedinţa consiliului în mărimea stabilită de către consiliul respectiv”.
Potrivit aceleeași legi, mărimea indemnizației unice pentru fiecare ședință este stabilită de înșiși consilierii.
Spre exemplu
Indemnizațiile unice ale consilierilor din raionul Ungheni: municipiul Ungheni – 1200 lei; orașul Cornești – 75 lei; comuna Petrești – 700 lei; satul Costuleni – 600 lei; comuna Boghenii Noi – 200 lei; Consiliul Raional – 700 lei.
Indemnizațiile unice ale consilierilor din raionul Călărași: orașul Călărași – 800 lei; comuna Sipoteni – 500 lei; comuna Hîrjauca – 150 lei; satul Sadova – 0 lei; Consiliul Raional – 1000 lei.
E mult? E puțin? Ce zic consilierii?
”Nu cred că este mult 1000 lei, luând în considerare că ședințele se desfășoară o dată la trei luni”, spune Leon Arapan, consilier la Consiliul raional Călărași din partea Platformei DA.
Victor Ambroci, consilier în Consiliul Orășenesc Călărași din partea Uniunii Salvați Basarabia, zice că munca unui consilier orășenesc nu se limitează doar la participarea în cadrul ședințelor ordinare/extraordinare, dar presupune și o pregătire prealabilă pentru aceste ședințe. Acestea, potrivit lui ar fi: deplasări și vizite în teritoriu/sectorul arondat consilierului, elaborarea unor proiecte de decizii și participările în diverse comisii, ședințe, incluziv în cadrul comisiilor de specialitate. ”Aceste mici activități enumerate mai sus, sunt doar o parte din atribuțiile unui consilier, însă art. 14 din legea 436/2006 privind administrația publică locală stipulează și alte competențe obligatorii pentru consilieri și importante pentru comunitate”, a subliniat dânsul, după care a mai adăugat: ”În acest context, consider că îndemnizația de 800 lei per ședință, reieșind din cele expuse mai sus, este suficientă raportată la realitatea Republicii Moldova. Consider că munca unui consilier presupune mult voluntariat și dorință de a schimba lucrurile în bine, sau mai simplu spus: mereu în serviciul cetățeanului!”.
De aceeași părere este și Dana Oancea, consilier orășenesc Ungheni din partea BE ”ACUM” (PAS), care zice că pregătirea pentru o ședință necesită muncă și multă informare, dacă nu mergi doar să ridici mâna. Munca unui consilier este în a veni cu diferite proiecte de decizie întru binele cetățeanului, iar Partidul Acțiune și Solidaritate este în căutarea acestora. ”Pregătirea pentru ședințele consiliului presupune și cercetarea legilor administrației publice locale, întrucât fiecare întrebare este alcătuită pe baza legilor. Comparativ cu alte raioane, înțeleg că la noi indemnizația este cea mai mare”, spune dânsa.
Apropo
Începând cu 1 mai 2020, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică), se stabilește în mărime de 17,37 lei pe oră, sau 2935 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.
Deci, pentru aproximativ o zi de muncă (8 ore), unii  consilieri primesc cam a treia parte din salariul minim al unui angajat cu normă deplină.
Mai mult decât atât, în conformitate cu Legea privind statutul alesului local (art. 23, p. 1), în exercitarea mandatului, alesul local are dreptul, în raza unităţii administrativ-teritoriale respective, la călătorie gratuită în transportul public terestru, cu excepţia taximetrelor şi a transportului privat. Totodată, pe durata şedinţelor consiliului şi a executării însărcinărilor consiliului sau comisiei, în conformitate cu art.17 alin.(1) din prezenta lege, consilierul angajat în câmpul muncii este degrevat de obligaţiile lui la locul de muncă.
La expirarea mandatului, alesului local care a activat cel puţin doi ani în această calitate i se acordă o indemnizaţie unică, egală cu salariul mediu lunar pe economia naţională pentru anul precedent.
Ce indemnizații și-au stabilit consilierii din alte orașe ale Republcii Moldova?
Soroca – 1000 lei; Nisporeni – 840 lei; Rezina – 600 lei; Cimișlia – 600 lei; Șoldănești – 300 lei; Bălți – 59 lei; Orhei – 1 leu.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *