În acest an, se pare că vacanța copiilor va fi pe umerii părinților

Imagine simbol: travelwithasmile.net

Imagine simbol: travelwithasmile.net

Dacă în anii precedenți părinții aveau de ales între zeci de tabere și zone de agrement din țară sau de peste hotare, în acest an, vacanța copiilor va arăta cu totul diferit din cauza pandemiei create de COVID-19.
Este deja luna iulie iar restricțiile impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, nu permit deschiderea taberelor pentru copii, lucru care, probabil, nu va fi posibil prea curând.
Potrivit Iuliei Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni, nu a fost planificată deschiderea niciunei tabere din raion. “Noi nu putem decât să respectăm restricțiile și recomadările autorităților. Vacanța copiilor rămâne în seama părinților. Sunt îndemnați să aleagă locuri în care pot fi respectate toate măsurile de prevenire a infectării, incluziv distanțarea socială”, a subliniat dânsa.
Și în raionul Călărași porțile taberelor de odihnă rămân închise. Potrivit Elenei Gonța, șefa  Direcției Învățământ Tineret și Sport Călărași, cadrele didactice realizează ședințe de cercuri online, astfel încât copii să își dedice timpul pasiunilor, evitând folosirea excesivă a calculatoarelor, tabletelor sau telefoanelor. “Regretăm că nu le putem oferi o odihnă activă”, a menționat dânsa, după care a adăugat: ”Încercăm să îi motivăm să petreacă cât mai mult timp în natură, dar respectând măsurile de prevenție și evitând locurile aglomerate. Specialiștii din cadrul serviciului de asistență psihopedagogică le oferă un ciclu de formare psihologică pentru a putea depăși această perioadă de izolare socială. Trebuia să participăm și la un festival internațional în Spania, dar s-a anulat din cauza pandemiei. Acum copii fac schimb de informații online cu alți tineri care ar fi trebuit să participle la festival”.
De subliniat că la Ungheni, din cele trei tabere de odihnă existente acum câțiva ani, a rămas doar tabăra ”Codreanca” din orașul Cornești.
Tabăra ”Plus Armonie” din orașul Ungheni și tabăra ”Pro Sănătatea” din Rădenii Vechi au fost închise în 2018.
În locul taberei ”Plus Armonie”, în acest an se va deschide o grădiniță iar tabăra ”Pro Sănătatea”, care aparținea Uniunii Teritoriale  a Sindicatului ”Agroindsind”, a fost vândută Consiliului Raional în contul datoriilor. Deocamdată, aici se fac lucrări de reparație. În 2018, fosta președintă a raionului Ungheni, Ludmila Guzun, a dat asigurări că pet imp de vară tabăra va fi deschisă pentru copii.
La Călărași activează doar o singură tabără de odihnă pentru copii. Este vorba de ”Romanița” de la Oricova.
Autor: Doina Manic


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *