Cum poți câștiga bunuri în valoare de 5000 de lei. Oferta vine de la o organizație neguvernamentală din Ungheni

JCI Ungheni, în parteneriat cu o companie de construcții, a anunțat, pentru ungheneni, lansarea concursului “Curte de gospodari”.
”Dacă îți pasă de curățenia orașului, mobilizează-te împreună cu ceilalți locatari ai blocului (blocurilor) în care locuiești și faceți curat în curtea de bloc”, este apelul organizației, postat pe pagina de facebook a JCI.
Astfel curtea cea mai curată, susțin organizatorii, va câștiga bunuri în valoare de până la 5000 de lei. Este vorba de bănci sau mese, de coșuri de gunoi sau nisipiere. Atenție! În concurs pot participa doar curțile care nu au beneficiat de suport din partea administrației publice locale sau al altor instituții și organizații.
Concursul se va defășura în perioada 24 iulie – 12 septembrie.
Doritorii de a participa trebuie să transmită, până la 23 august, la adresa de e-mail cladicovanatolie@yahoo.com, 10 fotografii care să reprezinte curtea respectivă după efectuarea curățeniei. Totodată, trebuie să fie aducă la cunoștință adresa, numărul de locatari, numărul persoanelor ce au participat la curățenie, de ce e nevoie în acea curte.
”Scopul acestui concurs este organizarea și mobilizarea locatarilor în vederea transformării și menținerii în ordine a curților din orașul Ungheni”, se menționează în postare.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *