UNICEF întinde o mână de ajutor copiilor cu dizabilități din raionul Ungheni
14 copii din raionul Ungheni au primit luni, 8 iunie, materiale educaționale și echipamente sportive din partea Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF).
Este vorba despre copii cu dizabilități care sunt din familii social-vulnerabile, cu vârste cuprinse între 5-7 ani. Pachetele au fost puse la dispoziția preșcolarilor și copiilor din clasele primare, prin intermediul serviciilor de asistență psihopedagogică.
Ajutoarele vin ca suport pentru familiile ale căror copii nu au cărți și jucării, dar și pentru cei care nu au posibilitatea să muncească din cauza pandemiei și prin urmare nu pot să le asigure toate cele necesare micuților. Fiecare pachet conține cărți cu povești, rechizite, jocuri logice și de creativitate, precum și echipamente sportive. “Aceste pachete educaționale înseamnă o serie de posibilități pentru copii, atât pentru a se juca cât și pentru a învăța în timpul vacanței, oferind astfel oportunități de agreement și dezvoltare în același timp. Solicităm partenerilor să sprijine și să promoveze activități pentru copii de toate vârstele pe parcursul verii, care vor fi cu totul altfel, datorită contextului provocator de pandemie”, a subliniat Dessire Jongsma, reprezentantă a UNICEF Moldova.
În cadrul aceluiași program demarat de UNICEF Moldova, în luna mai au fost instruiți on-line 314 educatori și 58 de manageri din raionul Ungheni, privind realizarea educației parentale la distanță, în contextul actual impus de pandemia de COVID-19.
În total, 500 de copii din toată țara vor beneficia de materiale educaționale și echipamente sportive oferite de UNICEF Moldova. Valoarea totală a lotului este de peste 300 de mii de lei. Inițiativa este parte a unui suport în valoare de 70 de mii de dolari acordat de către Parteneriatul Global pentru Educație și UNICEF Moldova. Totodată, urmează să fie procurate și 80 de laptopuri care vor fi donate copiilor, dar și unor cadre didactice.
Autor: Doina Manic
Lasă un răspuns