Natalia Junghietu: Limba noastră cea română

Îmi place să urmăresc comentariile și opiniile oamenilor pe rețelele sociale. Urmăresc diferite persoane, de la oameni simpli, pedagogi, medici, jurnaliști, până la deputați și miniștri. Mă interesează opiniile cetățenilor privitor la o anumită temă. Și da, se întâmplă că, uneori, părerile mele coincid cu ale unor internauți, iar uneori părerile sunt diferite. Dar e normal. Până la urmă, fiecare își are părerea sa și eu o respect.
Adesea, mă avânt și eu să las un comentariu. Dar, mai întotdeauna, mă opresc.
De ce? În primul rând, mă îngrozesc de prostia omului, de lipsa celor șapte ani de acasă. Văd că mulți dintre cei care comentează au aceleași păreri la un anumit subiect și scriu, că uneori, ți se face rușine să citești. Dar Doamne ferește dacă se găsește cineva care are o altă părere. Toate zoile sunt turnate în capul acelui om. Am pațit-o și eu!
În al doilea rând, mă oripilez atunci când citesc unele comentarii și nu înțeleg nimic ce a vrut omul să zică. Efectiv, într-un cuvânt face trei greșeli și trebuie să te gândești la ce a vrut omul să zică. Exact ca-n vorba ceea – a scris cuvântul ”mama” cu trei greșeli. Și mai ales, sunt unele cuvinte pe care și un copil de clasa I-II știu cum să le scrie.
Bine, se acceptă să nu știi gramatica limbii române, se acceptă să nu știi unde se pune virgula sau punctul. Dar cuvântul? Oameni buni, cum poți, oare, să scrii un cuvânt greșit și măcar să nu-ți fie rușine de ceea ce scrii?
Mulțumesc bunului Dumnezeu că am avut parte de profesori de limbă română care au știut cum să-mi cultive această dragoste pentru limba română, pentru limba pe care o vorbim. Este vorba de Eugenia Gherman (profesoara de la școala medie, acum gimnaziul din Petrești) și Larisa Zugravu (profesoară la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni). În fața lor mă închin până la pământ.
Îi mulțumesc și profesoarei Vera Burlacu de la Liceul ”Vasile Alecsandri” care, atunci când vedea o greșeală în ziar, ne suna și ne atenționa. De ani buni, eu nu mai folosesc cuvântul ”trebuiește”, grație dumneaei.
Deci, eu, ca și jurnalist, observ greșelile, așa mi-e profesia. Iar minusul meu, e că nu le pot trece cu vederea. Mă doare atunci când văd că cineva își bate joc de limba sa. Se mai întâmplă să fac și eu, uneori, greșeli, dar sunt făcute din neatenție, nu din neștiință.
Dacă, inițial, făceam observații, la un moment dat, am renunțat la idee. Mi-am zis că nu poți, pur și simplu, să educi un om atâta timp cât el nu-și dorește acest lucru. Un om deștept își acceptă greșeala și pe viitor se străduie să se corecteze. Dar omul nesăbuit nu acceptă observații. Și plus la aceasta, mai și ești hulită că iată s-a găsit o deșteaptă care vrea să-l învețe.
Îmi pare rău să constat că ne place să fim manipulați dar nu ne place să învățăm cum să nu ne lăsăm manipulați.