Azi marcăm 131 de ani de la moartea lui Eminescu

Astăzi se împlinesc 131 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet, Mihai Eminescu.  Cu această ocazie, Primăria Ungheni i-a adus un omagiu “Luceafărului poeziei românești”.
Astfel, primarul Alexandru Ambros, însoțit de viceprimarul Dionisie Ternovschi, în semn de recunoștință și apreciere, au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu, se arată într-o postare Facebook, pe pagina oficială a Primăriei municipiului Ungheni.
În acest an, din cauza pandemiei de COVID-19, comemorarea a fost una modestă, fără public sau recitaluri de poezii, așa cum se obișnuia în anii precendenți.
Totuși, de ani buni, Eminescu este înveșnicit în municipiul Ungheni . Aici există o stradă ce-i poartă numele, un liceu, un bust din bronz, realizat de sculptorul cu rădăcini unghenene, Ion Zderciuc, dar și un monument din piatră de Cosăuți, întruchipându-i pe cei doi mari prieteni: Mihai Eminescu și Ion Creangă, realizat de un alt sculptor cu rădăcini unghenene, Dumitru Verdianu.
Mihai Eminescu a fost poet, prozator și jurnalist român, considerat de cititorii și critica literară postumă drept cea mai important voce poetică a literaturii române de până acum. Opera sa face parte din ceea ce, în Europa, poartă numele de a doua generaţie romantică, sau romantică târzie. Activitatea literară a lui Eminescu se întinde pe ceva mai mult decât zece ani şi a fost tradusă şi publicată în nenumărate limbi.
Marele poet a murit la 15 iunie 1889, la vîrsta de 39 de ani, în București.  Locul său de veci se află în cimitirul Bellu din capitala României.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *