Zagarancea – satul care duce pe umeri multă și veche istorie

Istoricul Vasile Iucal afirmă că satul Zagarancea este un sat ce duce pe umeri multă și veche istorie.
Vedeți mai jos care este istoria satului Zagarancea pe care o redă istoricul.
”Alături de localitățile din valea Prutului mijlociu, dar și a Moldovei în genere, Zagarancea este satul care duce pe umeri multă și veche istorie. Întemeietorii săi l-au așezat la loc favorabil pentru organizarea unui trai îndestulat, aproape de vechiul târg al Iașului, în larga și fertila luncă a râului Prut, la confluiența acestuia cu râulețul Vladnic (zis alteori Hlabnic – loc umed, mlăștinos).
Asemănător satelor văii râului Prut, situate pe segmentul Țuțora-Sculeni, Zagarancea s-a format din fărâmițarea pe sate a întinsei obști teritoriale a neamului de vechi nobili moldoveni Procelnicul, cel mai înstărit dintre ei fiind un Stoian, mare sfetnic la curtea domnitorului Alexandru cel Bun între anii 1404-1427.
Astfel, Zagarancea de astăzi își trage originea din câteva sate vechi. Pe două dintre acestea – Negoiești și Lăslăoani – le găsim amintite într-un hrisov de la Ștefan cel Mare, datat cu 14 octombrie 1490.
Ambele nume au fost de persoană, des întâlnite în patrimoniul onomastic arhaic românesc, primul desemnând, probabil, neamul românului Neagu, – Negoiești. Cel de al doilea, provine de la slavul Vladislav, prin adaptare Ladislau – Laslău – Lăslăoan – Lăslăoani….
Primul indiciu privind existența, dar și originea numelui Zagarancea apare în anul 1642, când într-un act de vânzare a satului vecin Ciurești, printre martori figura și un anume ”Dăgărancea de la Prut”. Acesta, indiscutabil, era reprezentantul neamului însuși, dacă nu chiar protagonistul redenumirii satului. Consoana ”D” nu a fost o formă inițială a toponimului, ci mai degrabă o greșeală de ortografiere, căci toate sursele ulterioare au consemnat localitatea cu numele ”Zagarancea”.
De acum încolo, documentele și mai cu seamă letopisețele, au tot amintit de Zagarancea, cauza fiind statutul de trecătoare la Prut al locului până la începutul veacului XIX.
În 1794, însă, proprietarul satului vecin Mânzătești, medelnicerul Vasile Onofrei, a intrat în conflict cu mănăstirea Frumoasa, pentru hotarul moșiei. Întru aplanarea litigiului, la 2 iulie, domnitorul Mihai Constantin Suțu a poruncit marelui spătar Manolache Dumitrache să cerceteze locul, lucru efectuat pe data de 15 decembrie același an.
Au fost puse ”cap la cap” toate actele moșiilor megieșe deținute de Vasile Onofrei și călugării mănăstirii. În total 17 documente, cel mai vechi fiind datat cu 4 mai 1629.
Actul final relevă exisetența unei mari intensități de locuire în perimetrul așezărilor Mânzătești și Zagarancea în secolele XVII-XVIII.
Important pentru originea satului Zagarancea, însă, și implicit a numelui său, este constatarea existenței aici a unui sat Șocani încă la 1629, ca loc de baștină a lui ”Zagarance”. Documentul relevă că acest Zagarance deținea doar a cincea parte din Șocani, și se numea Plopul lui Suvac sau Negoiești.
În concluzie, autorii actului sau văzut nevoiți să explice, în temeiul mărturiilor acumulate de la localnici, geneza originii numelui și a localității Zagarancea în felul următor: ”Și cum au putut numi Plopul lui Suvac și Negoiești acea, a cincea parte din Șocani, a lui Zagarance, nu este de mirare: căci dacă Zagarance și urmașii lui au locuit pe acea parte, pe urmă, când sau deosebit ei în mai multe părți, au putut socoti acea parte de sat, și a o numi cu deosebit nume, cum se obișnuiește ca la multe moșii din asemenea pricini”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *