Strigătul disperat al Parascoviei Alcaz din Cetireni

Parascovia Alcaz este din Cetireni, fostă profesoară de limbă română, pensionară și mamă a două fiice – medici.
Ne-a trimis o scrisoare la redacția ”Expresul”, adresată ”celor de sus”. Este un strigăt diperat din infern.
”Plâng și scriu, scriu și plâng.
Ascultați voi, cei de sus!!! Cu ce am greșit de ne-ați adus în vas de lut și ne-ați dosit în hăul trupului Pământ ?
Aici, în infern nu se strecoară până la noi nici jalea vibrândă a clopotelor, nici tânguirea rudelor îndurerate, nici îngerii cu-a lor cântare. Printre lespezile crispate de secetă în infinitul abis, coboară doar geamătul vântului care pradă, despoaie ramurile pomilor de petalele imaculate aidoma pânzelor albe de pe corpul celor care nu mai sunt cu noi.
Muribunzii cu priviri stoarse de virusul ucigător cerându-ne nouă, celor din linia întâi, îndurare, sacrificii pentru salvarea lor.
Și noi avem copii, părinți, frați și surori, dar o forță lăuntrică schimbă macazul: între noi hotare nu-s. Viața noastră lor le-o dăruim.
Dar voi cei de sus, cum să știți ,,cum este viața cum câtă să fie?” (Mihai Eminescu), dacă în cupe aveți vin de ambră (chihlimbar), berline (trăsuri) luxoase, pensii și salarii la care nici să visezi pe când cei cu jurământul lui Hipocrate – nici pâine pe masă.
Izgoniți pe calea pribegiei părinții au rămas fără copii și copiii fără părinți.
Ce vină poartă cârdurile de copilițe firave, gingașe, cu suflet curat și sfânt ca roua din zorii dimineții, care în loc să urce ,,…în deal la mănăstire…’’ cad pradă bătrânilor corupți?
Dragul meu Picior de plai cu Miorița și cu doine pe care nu le are nici un alt popor în lume, ,,Oh! Oh! Oh! Săracă țară a Moldovei, ce nărocire de stăpâni c – aceștea ai avut! Ce sorți de viață ț-au căzut! Cum a mai rămas om trăitor în tine, de mare mirare este cu atâtea spurcăciuni de obiceiuri, care se trag și până astăzi în tine, Moldovo!’ (Ion Neculce)
Vouă vrednicilor și multpătimiților doctori băștinași și din întreaga lume, vouă să vi se închine, și omul, și firul ierbii, și pasărea din zbor, și valul mării și tot ce adulmecă a pace pe acest pământ.
Nu arme de beton cu iz de tun să stea pavăză acestei Guri de Rai, da pomi de tei ce-și scutură floarea, rânduri – rânduri cu miros de parfum să odihnească veteranii obosiți de drum.”

1 afișări

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *