Lecția de istorie. 16 mai – una dintre cele mai tragice pagini ale istoriei noastre

La 16 mai 1812 a avut loc anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist. ” Una din din cele mai tragice pagini ale istorie noastre”, scrie istoricul Corneliu Prepeliță, pe pagina de Facebook a Asociației Istoricilor ”Nicolae Iorga” din Ungheni.
Este important de menționat că la data de 16 mai 1812 s-a semnat la București Tratatul de Pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812. Iar după semnarea acestui tratat, Basarabia va intra în componența Imperiului Țarist.
După izbucnirea războiului în anul 1806, țarul Alexandru I ordonat trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române, iar dacă la început Rusia a declarat că nu avea „nici cea mai mică intenție să cucerească ceva din teritoriul țărilor românești” ci vroia doar sa apere acest teritoriu de trupele turcești, odată cu continuarea războiului ruso-urc s-au conturat jocurile de interese ale Franței, Rusiei și Imperiului Habsburgic.
Astfel, după întâlnirea dintre Alexandru I și Napoleon Bonaparte, țarul a căpătat acceptul suveranului francez pentru ocuparea celor două principate dunărene, Valahia și Moldova, pentru a controla gurile Dunării și a stânjeni interesele habsburgice din zonă. Având asigurările francezilor, rușii au înaintat propuneri ce prevedeau în mod imperialist, ca „principatele Moldova, Valahia să se alipească pe veci la Imperiul Rus”, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița Imperiului Rus”. Anglia s-a opus însă propunerilor țariste și atunci Rusia s-a declarat mulțumită și cu ocuparea „doar” a teritoriului Moldovei dintre Siret și Nistru, iar evoluțiile militare și politice nefavorabile au determinat guvernul țarist să accepte pe moment, doar ocuparea Bugeacului adică viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă. Însă, odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru, iar odată cu încheierea războiului ruso-turc și semnarea tratatului de pace de la București din 16 mai 1812, Imperiul Otoman va ceda Imperiului Rus, Bugeacul și ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Codru, Tighina și Fălciu, adică a regiunii numită de acum înainte, Basarabia. Astfel, vechiul principat al Moldovei a fost din nou destrămat, iar după ce pierduse deja Bucovina în 1774, a pierdut și Basarabia în 1812.
Cedarea de către Imperiul Otoman a părții de răsărit a Moldovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare și a dreptului internațional, deoarece Moldova nu era provincie turcească și nu putea fi cedată de către Turcia.
Imediat după anexarea Basarabiei s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie a Imperiului Țarist, iar autoritățile ruse au început un amplu program de rusificare a populației românești ce trăia în această zonă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *