În cartierul Ungheni Vale, în acest an, se va deschide noua grădiniță ”Delia”

Fostul local al Centrului Regional de Resurse pentru Tineret din Ungheni
Fostul local al Centrului Regional de Resurse pentru Tineret din Ungheni

Pe 22 mai, Consiliul Municipal Ungheni a decis înfiinţarea grădiniţei-creșă ”Delia”, Aceasta va funcționa în incinta fostei tabere de vară „Plus-Armonie”.
Edificiul respectiv a fost construit în 1989, fiind destinat unei grădinițe cu 320 de locuri, care a funcționat până în 2002. Din lipsă de copii, a fost închisă, ca, ulterior, spațiul să fie folosit pentru Tabăra de vară ”Plus-Armonie”. Acum, se revine la destinația inițială.
Reabilitarea grădiniței a fost posibilă grație proiectului: „Condiții mai bune pentru copiii de vârsta preșcolară din cartierul Ungheni Vale”. Valoarea totală a proiectului respectiv este de circa 5 milioane de lei.  Un milion de lei a fost oferit prin Programul polonez de cooperare pentru dezvoltare a Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Polone. Alte 2 milioane 235 mii de lei constituie contribuția Primăriei.
Lucrările de reabilitare au început în august 2019 și se planifică ca grădinița să se deschidă la 1 septembrie 2020.
În luna ianuarie, Primăria municipiului Ungheni a venit cu un apel către ungheneni de a veni cu propuneri pentru a da o denumire respectivă grădiniței. Și din zecile de nume propuse pentru, a fost ales numele ”Delia”, aprobat și de consilierii municipali.
Primăria municipiului Ungheni urmează să elaboreze proiectul Statutului grădiniței-creșă ”Delia” și să inițieze concursul pentru ocuparea funcției de director.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *