Părerea mea cu Maria Mocanu: // Așteptări rănite


Espectativele (n.r. – așteptările) creează frustrare și suferință atunci când nu sunt împlinite. Și euforie atunci când da, sunt împlinite.
Ne petrecem viața în caruselul ăsta de emoții negativo-pozitivo-negative: suferință-bucurie-suferință… Nu e obositor?
Dacă e să reflectăm un pic, ce putere avem de a controla tot ce se întâmplă în jur? Păi, nu prea multă. De îndată ce intră o a doua persoană în scenă, controlul se fracționează și nu-ți mai aparține în întregime. Și oricât vei încerca și te vei zbuciuma pentru ca toată lumea să-și ducă viața conform propriilor tale legi de viață, nu se va întâmpla așa.
Nu te mai zbuciuma, e o muncă de Sisif; o muncă zădarnică. Adevărul e că nu trăim în pustiu și nici nu suntem asceți; cu cât mai devreme înțelegem că nu avem control decât asupra propriei minți, cu atât mai degrabă va avea loc o transformare benefică atât pentru noi, cât și pentru cei din jur.
– Da, dar cutare m-a insultat…
– Și dacă a zis el ceva, acel ceva s-a transformat într-un adevăr universal?
– Da, dar el e mai bogat ca mine și are mai mult succes, înseamnă că știe mai bine…
– Da, știe mai bine în situația lui și din punctul lui de vedere, nu din al tău.
– Da, dar…
– De ce îi lași pe alții să-ți spună cine ești? Nu au mai multă putere asupra ta decât cea pe care le-o dai tu.
– Da, dar eu așteptam să-mi iasă lucrurile așa cum vroiam eu și au ieșit de-a-ndoaselea.
Dialogul ăsta ar putea continua la nesfârșit. Jocul ăsta de tenis al minții, care aruncă mingea dintr-o parte în alta pentru a te distrage, e pentru a te face să crezi că jocul în sine e tot cât există… Apoi apare anxietatea și dai vina pe stres, pe responsabilități, pe lucru… Pe orice în afară de tine. Tu ești o victimă… O sărmană victimă… Când ești ocupat plângându-ți de milă, nu ai cum să vezi pădurea, vezi doar un copac.
Dacă ai citit și înțeles deja „Mitul Peșterii” din „Republica” lui Platon, știi despre ce vorbesc. Dacă nu ai făcut-o încă, citește-o și observă ce întrebări apar. Ce-ți zice mintea? Ceva de genul: „Prostii”, sau mai degrabă: „Oare ce vrea să spună asta?”
Drumul spre cunoașterea de sine începe cu punerea întrebărilor corecte.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *