Orice copil din Costuleni se simte împlinit și fericit, grație unui proiect implementat
Cu ceva timp în urmă, succese remarcabile au fost obținute de către angajații grădiniţei „Floricica” din Costuleni.
După ani în șir de aşteptare şi speranţe, visul picilor care frecventează această grădiniță a devenit realitate, grație proiectului „Activăm şi ne jucăm, armonios ne dezvoltăm”. Acest lucru se datorează implicării active și coordonării unui proiect, finanţat în bună parte de către Fondul pentru Tineri Ungheni.
Astfel, aici, au fost instalate un tobogan de toată frumuseţea, leagăne și un balansoar. Deși proiectul presupunea amenajarea doar a terenului de joacă s-a încercat de a fi amenajat şi un colţişor atrăgător pentru copii, cu un soare ce le zâmbește zilnic copiilor de la grădiniţă.
În acest proces, au fost implicați toți angajaţii grădiniţei, părinţii copiilor de aici, dar și autoritatea locală. A fost o inițiativă frumoasă, o muncă colosală care a dat și roade neîntârziat.
Silvia Rudcov, directoarea grădiniței, a spus că nu se va opri aci. Vor urma noi proiecte, toate pentru a le asigura copiilor din Costuleni o copilărie cu adevărat fericită. „Este o minune ce s-a creat în lumea copiilor de la grădinița din sat. Orice copil se simte împlinit și fericit și poate să-și dezvolte spiritul de lucru în echipă”, a menţionat dânsa.
Apropo, așa cum o descriu localnicii, Silvia Rudcov este o doamnă a cuvântului promis care a știut dintodeauna să soluționeze problemele indiferent de orice greutate și situație întâlnită. Iar diplomele și mențiunile pe care le are primate spune multe despre ea. Este o femeie împlinită, atît pe plan personal, cât și pe plan profesional.
2 Comments
Felicitari, doamna Silvia Rudcov, si cu ocazia zilei de nastere, dar si pentru spiritul intreprinzator pe care l-ati dovedit ani de-a randul. La multi ani!
Felicitari! Multe succese si realizari frumoase in continuare!