FOTO / File din istoria satului Petrești. Piatra funerară a unui boier se află în gospodăria unui petreștean

În partea de jos a satului Petrești, pe o colină mică, situată pe malul de vest a lacului Șoltoaia, se află o piatră funerară, pe care, istoricul Vasile Iucal, care este și directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, a identificat-o a fi a boierului Constantin Pavlov. Prin urmare, chiar sub ea zac oasele fostului moșier al Petreștilor.
Astăzi, mormântul bogatului și atotputernicului moșier de altădată Constantin Pavlov, se află în uitare și delăsare.
Istoria acestei pietre, dar și morala cazului o, Vasile Iucal a crede a fi următoarea: ”La începutul sec. XIX, moșia satului Petrești (jud. Iași), de pe ambele maluri ale Prutului, era proprietatea boierului moldovean Ioniță Cantacuzino. După anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus, în 1812, satul, aidoma țării, s-a rupt în două, dar familia Cantacuzino, în persoana fiicei Maria, a continuat să dețină partea Basarabeană a moșiei până în anul 1829, când a vândut-o, pentru 3032 lei olandezi, lui Constantin Pavlov, dvorean rus din regiunea Harkov, proaspăt stabilit în Basarabia.
Partea de moșie a Petreștilor basarabeni, ruptă din trupul vechi al satului Petrești din dreapta Prutului, se dovedi a fi chiar mai întinsă decât cea rămasă pe malul drept al bătrânului fluviu, numărând 2940 desetine pământ.
Astfel, stăpân peste una din cele mai mari și bogate moșii din regiuna Prutului mijlociu a devenit rusul Constantin Pavlov, fapt pentru care respectivul s-a pricopsit, după obiceiul vremii, cu titlul de moșier de clasa a 12-a.
Latifundiarul și-a sfârșit veacul la vârsta de 70 de ani, lăsând moșia Petreștilor soției Elizaveta, copiilor: Petru, Grigorii, Elizaveta precum și fratelui său Eremei Pavlov și soției acestuia Maria. După moartea lui Constantin, moștenitorii n-au prins rădăcini statornice la Petrești. Deoarece erau înglodați în datorii, au vândut rapid părțile de moșie ce li se cuveneau, negustorului chișinăuian – Iacob Uscatu”, scrie dânsul.
Istoricul Vasile Iucal, colindând satul Petrești
În toamna anului 1989, abia ieșit de pe băncile facultății, Vasile Iucal a colindat Petreștiul, fără să știe prea multe despre trecutul acestuia. Cu excepția frumoasei arhitecturi populare ale caselor, care populau localitatea pe ici-colo, nu prea a avut ce reține. La poalele vetrei satului, însă, pe malul de vest al iazului Șoltoaia, pe o mica colină, năpădit de buruieni, în gospodăria unui localnic, a descoperit o piatră care l-a făcut curios. ”Era o piatră funerară, dar fiindcă epitaful pe ea era greu de deslușit, iar localnicii se arătau neștiutori de soarta acesteia, am lăsat lucruile baltă”, își amintește dânsul.
După trei decenii, a revenit la Petrești să cerceteze cimitirul
La sfârșitul lui noiembrie 2017, Vasile Iucal a revenit la Petrești să cerceteze cimitirul. În necropola veche a acestei localități, cu perimetrul de peste un hectara, nu a găsit nimic deosebit. Nu a văzut morminte mai vechi de 100 de ani. ”Atunci mi-a venit în minte piatra funerară din valea satului, pe care o descoprisem cu ani în urmă”, povestește istoricul.
Astfel, împreună cu Silvia Poiană, profesoară de istorie la gimnaziul ”Gaudeamus” din Petrești, au mers într-acolo. ”Am găsit piatra în curtea cu pricina, în aceeași delăsare de odinioară, aproape de colțul casei, mai adâncită în pământ, iar la câțiva metri un veceu.
M-a mirat că mai există, căci omul nostru ar fi putut s-o bage lesne în vreo fundație. Lucrul însă nu s-a întâmplat și este un fapt curios, de vreme ce identitatea acesteia continuă să rămână o enigmă pentru localnici”, a mai adăugat dânsul.
Au deslușit misterul
S-au pus împreună pe lucru, reconturând înscrisul năpădit de ciupercă, pentru a-l putea desluși. Încercarea nu a fost zadarnică și în scurt timp au izbutit să citească un text în limba rusă din prima jumătate a secolului al XIX-lea: ”Здесь покоется добрый отец и помещик Константин Павлов. Uшёл в небытие 3 января 1855 года, на 70 году от рождения” (”Aici odihnește bunul tată, moșierul Constantin Pavlov, trecut în neființă la 3 ianuarie 1855, la 70 de ani de la naștere”).
Iar pe partea opusă a pietrei scrie: ”Покоется благочестивая хозяйка Мария, жена Еремея, скончавшаясь марта 25 дня (…) драгоценной жизни” (”Odihnește pioasa stăpână Maria, soția lui Eremei, decedată la 25 martie (…) a scumpei vieți”).
”Se spune că aici a fost un cimitir vechi”: afirmă doamna profesoară de istorie, după care adaugă: ”Eu când eram copil, pe drumul cela mă duceam la bunica și ea îmi spunea că aici, cândva, a fost un cimitir”.
Întrebări fără răspuns
Deci, Eremei Pavlov a fost fratele lui Constantin și căpitan la pichetul din Sculeni. Prin urmare, Maria era cumnata boierului de la Petrești, iar în actele vremii mai aflăm că aceasta a fost și epitroapa (опекунша) casei lui Constantin.
Prin urmare, am constatat, cu multă uimire, că sub picioarele noastre nu se află altceva decât osemintele proprietarului satului Petrești din prima jumătate a secolului XIX, Constantin Pavlov și a cumnatei sale Maria Pavlov, cea pe seama căreia, la moarte, boierul și-a lăsat averea în custodie.
”Nu ne întrebăm din care motive Constantin Pavlov nu și-a lăsat agoniseala nemijlocit soției și copiilor. Straniu pare însă faptul, că alături de puternicul stăpân de altădată al Petreștiului a fost înmormântată cumnata sa Maria. De asemenea, este o enigmă și faptul înmormântării lui Pavlov în afara cimitirului așezării”, a subliniat Vasile Iucal.
Din care motive?
”Poate el însuși a dorit acest lucru? Ori, după cum presupune doamna profesoară Silvia Poiană, aici v-a fi fost vre-un vechi cimitir? Sau, poate, pe locul în cauză boierul si-o fi avut curtea?”, se întreabă istoricul.
Nici un act nu certifică primele două enunțuri. În schimb, o hartă topografică de la mijlocul sec. XIX, pare să confirme cea din urmă presupunere – amplasarea pe locul în cauză a curții boierului.
”Mai aflăm, din actele vremii, că boierul Pavlov a fost cu țăranii satului în relații nici pe departe ”frățești”. Reprezentant fidel al clasei burgheze rusești, cu adânci trăsături feudale, așa cum, în genere, era întreaga societate țaristă în prima jumătate a secolului XIX, dânsul a căutat să obțină tot ce ia oferit regimul pentru o bună agonisire, prin exploatarea muncii celor săraci”, mai povestește istoricul.
Din istorie…
Se știe că după 1812, moldovenii din dreapta Prutului nu s-au grăbit să primească cu ardoare, așa cum afirmă unii, ”calda oblăduire țaristă” și să treacă cu traiul pe teritoriul proaspăt anexat. La fel și locuitorii Petreștiului din lunca Prutului, nu au dorit să se stabilească hojma pe malul stâng al râului. Ca urmare, noul proprietar al moșiei, Constantin Pavlov, în criză de forță de muncă și în plin unison cu politica de colonizare rusă, a așezat aici, în 1833, o comunitate de țărani ruteni, originară din satul Bălcăuții de Sus, județul Hotin. Moșierul le-a oferit acestora pământ, iar ei au semnat o înțelegere valabilă până la 10 aprilie 1841, prelungită apoi până în anul 1859, în care se obligau să presteze proprietarului toate îndatoririle prevăzute de Contractul normal. Nu a trecut mult timp însă, că în 1834, între bălcăuțeni și Constantin Pavlov s-a iscat un conflict aprig, cauzat de refuzul primilor de a îndeplini prestațiile exagerate față de moșier. Boierul a sechestrat vitele datornicilor, iar aceștia s-au răsculat, astfel încât Pavlov a fost nevoit să se ascundă prin orașul Bălți, până la liniștirea lucrurilor. Litigiul a durat până în anul 1837 și s-a soldat cu plecarea definitivă din localitate a 44 de familii (cam 200 locuitori) . Pe unii dintre ei îi vom găsi consemnați în recensământul din anul 1858, ca locuitori stabiliți temporar, cu contracte semnate până în 1881, pe moșiile satelor Berești, Chirileni, Zagarancea, Dănuțeni. Alții, însă, au fugit peste Prut, stabilindu-se pe moșia Petreștilor din dreapta râului, acolo fiindu-le repartizat un teren numit: ”Pământul unor oameni din Basarabia”…
Tot Pavlov, temându-se că la viitoarea reformă agrară din 1868 v-a trebui să împroprietărească pe țăranii ruteni cu pământ din moșia sa, a cerut acestora să se întoarcă în satul lor de origine, Bălcăuții de Sus. A fost necesară implicarea autorităților centrale basarabene, ca boierul să suporte rămânerea bălcăuțenilor la Petrești pentru totdeauna.
NOTĂ:  O dovadă în plus și, exemplu pentru morala, că averea și agoniseala materială sunt efemere și că tot ce contează sunt omenia și faptele bune.