Ala Mutilica: Lasă loc de bună ziua cât nu e târziu

În lupta noastră cu mama – natură, noi suntem ultimii care vom căștiga. Lăcomia și ignoranța ne va duce la sapă de lemn. Și ne așteaptă un viitor nu prea cum l-am visat. Un viitor fără mulți dintre noi.
În viitor, urmașii noștri, vor mânca fructe și legume, nu bani cum facem astăzi. În viitor, acele fructe și legume vor fi strânse de pe câmpuri și copaci, nu de pe rafturi. În viitor, albinele vor face miere, nu industria alimentară. În viitor, vom furniza lapte de la vaci, nu de la centrale nucleare. În viitor, găinele vor face oul, nu industria cimică. În viitor, vom bea apă nu din butelii comerciale, ci din pâraie. În viitor, vom oferi copiilor noștri pâine, nu calculatoare. În viitor, vom prinde pește nu din bazinele artificiale, ci din mările curate. În viitor, copacii vor curăța aerul, nu condiționerele. Dacă nu se echilibrează relația dintre om și natură, în viitor, soarele pe care îl căutați în zilele ploioase vă va arde fără milă. Dacă nu se echilibrează, în viitor, vom ajunge să ne batem unul cu celălalt pentru un singur măr. Nu vom găsi nici un petic de pământ în care să plantăm o buruiană. În viitor, vom avea nevoie de un gram de oxigen, o singură gură de apă, pentru o secundă de viață în plus.
Un evreu, proprietarul celei mai cunoscute brutării din Germania, povestea adesea o istorie prietenilor săi.
”Știți de ce sunt în viață astăzi? Eram un adolescent când naziștii din Germania i-au ucis nemilos pe evrei. Ne-au arestat pe cei rămași și ne-au dus cu trenul spre Auschwitz. Noaptea, compartimentul era rece ca în Siberia. Am rămas zile întregi în vagoane fără mâncare, fără paturi, fără posibilitatea cumva să ne încălzim. Era zăpada peste tot. Vântul rece ne îngheța sufletele. Au murit sute de oameni în acele nopți reci și groaznice. Fără mâncare, fără apă, fără adăpost. Alături de mine era un evreu în vârstă. Tremura foarte tare și părea îngrozit. Mi-am înfășurat brațele în jurul lui pentru a-l încălzi. L-a îmbrățișat strâns, pentru a-i da un pic de căldură. Îi frecam mâinile, picioarele, fața. Îl rugam printre lacrimi să rămână în viață. L-am încurajat. Eu însumi eram obosit și rece. Degetele îmi erau amorțite, dar nu am încetat să masez corpul acestui om pentru a-l încălzi. Au trecut ore în șir. În sfârșit a venit dimineața, soarele a început să scânteieze. M-am uitat în jurul meu pentru a vedea alți oameni. Spre groaza mea, tot ce puteam vedea erau cadavre înghețate. Tot ce am putut auzi era tăcerea morții. O noapte geroasă i-a ucis pe toți. Au murit de frig. Doar două persoane au supraviețuit: bătrânul și cu mine. Bătrânul a supraviețuit pentru că nu l-am lăsat să înghețe și eu am supraviețuit pentru că l-am încălzit.
Permiteți-mi să vă spun secretul supraviețuirii în această lume? Când încălziți inimile altora, atunci vă veți încălzi. Când sprijiniți, consolidați și inspirați pe alții, atunci primiți și sprijin, întărire și inspirație în viața voastră. Acesta este secretul unei vieți fericite!”
Întotdeauna am crezut în faptul că roata se învârte și că binele se întoarce. Desigur, nu imediat, nu când te aștepți și nu neapărat când ai nevoie. Ajutorul vine de la cei care te văd cum ești. Vine de la cei, care te cunosc puțin. Vine de la oamenii care apreciază în tine o valoare. Vine de la oamenii care la un moment dat au primit aceeași mână de ajutor de la cineva. Vine de la un cineva la care nu te gândești niciodată. De la acel cineva, care nu trebuie să facă nimic pentru tine și care totuși face.
Nu am găsit niciodată nicăieri o rețetă pentru a le face pe toate. Mi-am amintit de un proverb, care e actual în orice vremuri: “Încearcă, înainte să crezi că nu se poate, înainte să capitulezi, înainte de toate. Încearcă. Este valabil în toate domeniile. În tot ce facem!”
Michel de Montaigne spunea: ”Există oameni pe care veşmintele frumoase plâng.”
Încearcă, drag prieten, înainte să crezi că nu se poate, înainte să capitulezi, înainte de toate cele neînsemnate să rămâi totuși om. Încearcă. Este valabil în toate domeniile. În toate timpurile. În tot ce facem. Să lăsăm loc de bună ziua și să nu plângă hainele pe noi!
Morala: ”Omul are nevoie de dificultăţi pentru că acestea sunt necesare ca să se bucure de viață. Sunt oameni care se străduiesc să înteţească flacăra care arde în mintea şi sufletul unui geniu şi sunt oameni care se chinuie s-o stingă. Dacă oamenii ar putea “vedea” ce gândesc ceilalți, ar suferi că nu au și telecomandă”.