Ala Mutilica: Ascultă lumea și inima, paradisul este sub tălpile noastre

Un vechi proverb spune că nu aduce ziua cât aduce ceasul. Da, există frică, întuneric, boală, chiar și moarte. Însă…
Se spune că după mulți ani de zgomot, am început să auzim cântecul păsărilor. Se spune că după doar câteva săptămâni de liniște, cerul a devenit iar albastru și senin. Iar oamenii…
Peste tot în lume oamenii se trezesc la o realitate diferită. Abia acuma încep să înțeleagă cât de mici suntem de fapt, cât de puține lucruri țin de controlul nostru, Poate există întuneric, dar nu există singurătate. Poate există o boală, dar sufletul nu trebuie să fie bolnav. De abia acuma realizăm alegerile pe care le facem despre și cum să ne trăim viața. Nu uitați căci după fiecare furtună apare un curcubeu viu colorat.
Noi toți avem nevoie de o privire caldă, de o conversație prietenoasă. Avem nevoie de oameni cinstiți și buni la inimă care să ne atingă sufletul. Trebuie să existe oameni care să te strângă în brațe atunci când vei cădea, să îți respecte sentimentele, gândurile.
Motivul pentru care preferăm singurătatea cât suntem în viață este că sentimentul nostru de încredere s-a terminat. Altfel, singurătatea nu ar trebui să fie o alegere. Dacă ar exista oameni care ne-ar putea înțelege, zidul nostru nu ar mai fi atât de înalt. Acuma avem timp și pentru noi. Important e să fie folosit cu folos.
Există o veche legendă conform căreia Dumnezeu vine la fiecare dintre noi o dată în viață. Și poate apărea în orice fel, un pisoi umed, un bătrân, un cerșetor. Iar soarta noastră va depinde de modul în care ne purtăm în momentul unei astfel de întâlniri.
„A fost odată un tânăr care a avut trei vise: să aibă un loc de muncă bine plătit, să se căsătorească cu o fată frumoasă și să devină faimos în toată lumea. Iar într-o dimineață rece de iarnă, tânărul se grăbea la un interviu într-o companie mare. Deodată, un bătrân a alunecat chiar în fața lui. Eroul nostru s-a uitat la bărbat, a decis că este beat și, fără să-i dea o mână de ajutor, a alergat mai departe. Din păcate, însă, nu a fost angajat. Într-o seară caldă de vară, a ieșit să se plimbe prin oraș. Observând o trupă de interpreți de stradă, se opri să se bucure de priveliște. Au fost puțini spectatori, dar piesa a fost distractivă și captivantă. Spectacolul s-a încheiat și omul nostru s-a întors să plece. Cineva i-a atins timid umărul. Era personajul principal al piesei, clovnul bătrân. El a început să-l interogheze dacă i-a plăcut spectacolul, dacă este mulțumit de actori. Însă bărbatul nu voia să discute, i-a întors spatele și a plecat. Apoi, într-o seară ploioasă de toamnă, se grăbea acasă de la ziua de naștere a unui prieten. Ziua s-a dovedit a fi dificilă și a visa să facă o baie cât mai curând posibil și să adoarmă într-un pat moale și cald. Deodată a auzit pe cineva suspinând. Aceasta era o femeie care plângea. Stătea pe o bancă lângă casa eroului nostru. Era singură, fără umbrelă. Observând eroul nostru, ea se întoarse spre el pentru ajutor. Ceva s-a întâmplat în familia ei și voia cu adevărat să vorbească cu cineva. Bărbatul a mormăit că este teribil de ocupat și s-a grăbit spre casă. Omul nostru a trăit o viață nefericită. Și a murit. Odată ajuns în cer, s-a întâlnit cu îngerul său păzitor. “Știi, am trăit o viață foarte mizerabilă și fără valoare. Am avut trei vise, dar nici unul dintre ele nu s-a realizat.” La care acesta îi dădu răspunsul: „Prietene, am făcut totul pentru ca toate visele tale să devină realitate, dar pentru asta nu trebuia decât să întinzi mâna, să deschizi ochii și să îți încălzești inima.” „Despre ce vorbești?” „Îți aduci aminte de omul care a căzut pe un drum alunecos de iarnă? Acea persoană era proprietarul companiei în care ai vrut să intri. Te aștepta o carieră amețitoare. Tot ce ți se cerea era să dai o mână de ajutor. Îți aduci aminte de bătrânul clovn care a venit la tine cu întrebări după o reprezentație de stradă? A fost o tânără actriță care s-a îndrăgostit de tine la prima vedere. Un viitor fericit vă aștepta, copii, iubire și liniște. Tot ce ți se cerea era să deschizi ochii. Îți amintești de femeia care plângea lângă veranda ta? Ea era o scriitoare celebră. Trecea printr-o criză de familie și avea într-adevăr nevoie de sprijin emoțional. Dacă ai fi ajutat-o​,​ ea ar fi scris o carte în care ar fi povestit despre acest incident. Cartea ar fi devenit faimoasă în întreaga lume și tu împreună cu ea, deoarece pe pagina principală autorul ar indica numele persoanei care a devenit muza acestei opere. Tot ceea ce ți se cerea atunci era doar o mică scânteie a inimii tale. Nu ai fost atent, prietene.”
Morala: „Ascultă lumea și inima, oferă oportunități. Și nu numai că trebuie să poți cere ajutor, ci și să îl accepți cu demnitate. Suntem în continuu confruntaţi cu o serie de mari oportunităţi deghizate în mod iscusit în probleme irezolvabile. Oportunitatea e pierdută de majoritatea oamenilor pentru că e îmbrăcată în salopetă și arată ca munca.”

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *