FOTO / Cele 40 mii de măști de protecție din China, promise autorităților unghenene, au ajuns la destinație

După ce în luna februarie, autoritățile unghenene au trimis 33 mii de măști de protecție orașului Nanchang din China, pentru a preveni răspândirea COVID – 19, iată că și cele 40.000 de măști de protecție, donate de aceleași autorități chineze au ajuns la Ungheni.

Pe 19 aprilie, lotul de măști a fost preluat direct de la Aeroportul din Chișinău de către viceprimarul Dionisie Ternovschi. Iar la sfîrșitul săptămânii trecute, viceprimarul însoțit de consilierii municipali, au mers și au  distribuit 18200 de măști.
Astfel, la Spitalul raional Ungheni au fost donate 3000 de măști, Sectorului Comunal și JCI Ungheni – 4000 de măști, Centrului Sănătate Ungheni, Consiliuliu Raional Ungheni și Inspectoratului de Poliție au fost donate câte o mie de măști. Câte 500 de măști au primit Direcția Situații Excepționale, Biroul Vamal Ungheni, Poliția de Frontieră direcția Vest, ÎM ”Apa – Canal”, ÎM ”AVE Ungheni”, Centrul medicilor de familie Dănuțeni, SAMU Ungheni și Centrul medicilor de familie ”AlfaMed”. Iar ”Comgaz Plus” a primit 200 de măști de protecție.
Totodată, voluntarii de la JCI Ungheni vor repartiza maști trecătorilor din municipiului Ungheni, celor care circulă cu transportul urban, prioritate având persoanele nevoiașe. Se va implica și serviciul social, care va repartiza măști familiilor defavorizate.
Restul măștilor vor fi distribuite instituțiilor preșcolare și preuniversitare, altor instituții publice, pe măsura redeschiderii acestora, informează Primăria municipiului Ungheni.
Reamintim că orașul chinez Nanchang are semnat un Memorandum de înțelegere cu Primăria municipiului Ungheni.
Pe 5 februarie, la solicitarea partenerilor chinezi, Primăria Ungheni a lansat Campania ”O mască donată = o viață salvată”, urmare a cărei au fost achiziționate 33.000 măști, ce au fost transmise municipalității Nanchang în momentul în care China avea nevoie cel mai mult de ajutor în lupta sa contra COVID 19.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *