Un chestionar on-line va fi implementat pentru școlile din Republica Moldova

Un chestionar on-line pentru întreaga comunitate școlară va fi implementat în instituțiile de învățământ general din Republica Moldova. Platforma web este elaborată în baza experienței europene („SELFIE”) în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), finanțat de Banca Mondială. Acțiunea vine să fortifice dimensiunea învățământului general în ceea ce privește  evaluarea și asigurarea calității studiilor în conformitate cu tendințele în domeniu la nivel european, afirmă responsabilii de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), se arată într-un comunicat al PRIM.
„Chestionarul on-line va putea fi folosit de diriginte, managerul instituției de învățământ, organele locale de specialitate din domeniul învățământului, specialiștii de la Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) pentru desfășurarea chestionarelor printre copii, cadre didactice pe toate domeniile procesului educațional”, a specificat Natalia Grîu, secretar de stat MECC.
Cu ajutorul chestionarului on-line vor fi colectate în mod anonim opiniile elevilor, cadrelor didactice și ale responsabililor școlari privind utilizarea tehnologiei în școală. În baza rezultatelor obținute va fi identificat nivelul și oportunitatea dezvoltării unui plan de acțiuni pentru școală.
În cadrul PRIM se află în proces de implementare mai multe activități care vin să asigure o raliere a procesului de evaluare și asigurare a calității învățământului general la standardele europene.
ANACEC va dispune de o pagină web modernă care va facilita desfășurarea procesului de evaluare externă a calității învățământului general prin utilizarea aplicațiilor on-line.
„Pagina este redenumită în anacec.md. Acum se muncește intens la lansarea noii versiuni a portalului. Va fi o pagină modernă care ne va permite să desfășurăm managementul on-line a procesului de evaluare. Astfel, vom aduce comunitatea educațională, instituțiile, evaluatorii, angajații ANACEC într-un spațiu virtual comun”, a specificat Andrei Chiciuc, președintele ANACEC.
Practicile europene de evaluare și asigurare a calității învățământului general sunt implementate în Republica Moldova, grație sprijinului oferit prin intermediul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, finanțat de Banca Mondială.
Din februarie 2019 ANACEC este membră cu drepturi depline a Conferinței Internaționale Permanente a Inspectoratelor (SICI). Reprezentanții ANACEC participă la diverse reuniuni de nivel internațional în domeniul evaluării și asigurării calității studiilor.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *