Și ministrul afacerilor interne a venit la Ungheni, într-o vizită de lucru

Tot pe 6 februarie la Ungheni a venit și Pavel Voicu, Ministrul Afacerilor Interne.
Dânsul a avut o întâlnire cu polițiștii, dar și cu primarii localităților, unde le-a vorbit despre reformele poliției, dar și problemele comunității. „Să ne consultăm doar cu polițiștii, cred că n-ar fi correct, pentru că, de multe ori, problemele cetățenilor sunt soluționate în comun cu administrația publică locală”, a menționat dânsul.
Pavel Voicu nu a ezitat să vorbească și despre situația criminogenă din țară pentru anul 2019, care potrivit lui, nu a fost una deloc bună, cu o rezonanță sporită de infracțiuni. ”Deaceea, o mai mare relevanță ar avea crearea sectoarelor de poliție, pentru ca operativitatea prezentării la fața locului a polițistului va fi mai rapidă”, a subliniat ministrul.
De subliniat că în întreaga republică sunt create 173 de sectoare de poliție, dintre care cinci sunt la Ungheni (orașul Cornești, sateșle Valea Mare, Sculeni, Cetireni și municipiul Ungheni). Pe republică sunt înregistrate 400 de locuri vacante, 25 fiind la Ungheni. ”Se dorește a merge pe principiul ca inspectorul de sector să fie prezent în comunitate atunci când comunitatea are nevoie de el. Să fie în permanență în dialog cu cetățenii, să discute toate problemele cu care se confruntă ei și să găsească soluții cu administrația public locală”, a subliniat ministrul afacerilor interne.
Astfel, Pavel Voicu a solicitat ca polițiștii, în fiecare trimestru, în mod obligatoriu, să dea o dare  de seamă în fața cetățenilor, astfel făcându-și simțită prezența.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *