Krassimir Savov: „Acolo unde Guvernul și statul nu ajută, vin voluntarii”. Un interviu realizat la banca EXPRESUL

Krassimir Savov este un artist contemporan bulgar, născut în orașul Pleven, Bulgaria. Este pasionat de pictură și iconografie bizantină. Iar o mare parte a carierei o consacră studiului iconografiei biazantine și a restaurării de icoane.
Dânsul este profesor la Școala de Arte Plastice ”Doina și Ion Aldea Teodorovici” din orașul Cornești.

Cum ați ajuns să colaborați cu Școala de Arte Plastice din orașul Cornești?
Locuiesc de doi ani în orașul Cornești, în casa soției mele – Cezara Colesnic, pictor și ea. M-am adresat la Școala de Arte din orașul Cornești, ca mai apoi să fiu angajat prin contract. Deja am avut patru expoziții.
De ce ați ales Corneștiul ca loc de trai și de creație?
Pentru că arta și relațiile cu oamenii de aici este una specială. Simt că este nevoia de autocunoaștere, de dezvoltare ceea ce pot obține și aici, iar aceste lucruri mă mențin și îmi dau putere.
Ce vă inspiră cel mai mult atunci când lucrați?
Mă inspiră liniștea din jur, natura.
Ce reprezintă pictura pentru dumneavoastră?
Prin pictură îmi este reprezentată întreaga viață. Desenez în fiecare zi. Fără de pictură nu pot înțelege însăși viața.
Cum este viața, drumul unui artist?
Calea unui artist este una destul de anevoioasă, este necesar de a lucra în permanență, să dai dovadă de o stabilitate, talent. Scopul lui în viață este de a demonstra faptul că arta nu este o pasiune. Este greșită afirmația că trebuie o profesie , mai apoi, pe al doilea plan trebuie să fie arta. Ba dincontra, arta este o profesie destul de serioasă și trebuie să fie de la începuturi. Arta este pe primul plan, apoi profesia.
Enumerați-ne câteva dintre succesele dumneavoastră…
Adevărații pictori nu așteaptă premii, noi ne facem, pur și simplu, munca noastră. Realizările mele sunt acele peste 20 de expoziții personale desfășurate în întreaga lume.
Descrieți-ne, în câteva fraze, o zi din viața unui pictor?
Fiecare zi o încep cu o plimbare prin pădure cu cei doi prieteni de companie ai mei. Am doi câini preferați. Apoi cu regularitate trebăluiesc prin gospodărie. Zic că sunt un bun gospodar. Am renovat casa după bunul plac, dispun de o seră în care puteți vedea de toate: și țelină, și pătrunjel, și mărar.
La școală vin întotdeauna cu dispoziție bună și elevii, la rândul lor, mă întâmpină binevoitori, ceea ce mă bucură enorm, mă face să mă simt împlinit.
Care este sfatul dumneavoastră pentru tânăra generație care la fel sunt pasionați de arta frumosului?
Sfatul meu este să muncească continuu și să-și realizeze visele.
Apropo despre tânăra generație, discipolii dumneavoastră, cum se descurcă?
Este foarte complicată situația financiară a copiilor, ei nu au posibilitatea să-și achiziționeze ustensilele necesare. Deaceea și vindem aceste tablouri pictate de ei pentru ca pictorii să-și cumpere ce au nevoie. Lucrările elevilor de la Școala de Arte se vând și la Bruxelles, grație soției mele.
Scopul nostru este de a demonstra că un artist plastic este o bogăție. Acolo unde Guvernul și statul nu ajută, vin voluntarii.
 
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *