FOTO / O galerie – unicat este expusă la Școala de Arte Plastice din Ungheni
O galerie unică este expusă pe holul Școlii de Arte Plastice din Ungheni. Aceasta a fost lansată acum mai bine de un an și jumătate, dar încă mai încântă ochii tututror celor care pășesc pragul instituției.
Galeria este alcătuită în exclusivitate din lucrările elevilor care învață în Școala de Arte Plastice și a fost expusă cu sxcopul de promova și valorifica talentelor care au trecut prin școală.
Bunăoară, în arhiva școlii s-au păstrat peste 300 de lucrări realizate de către elevii anilor 1990. Dar, fiecare compoziție artistică a fost selectată cu foarte mare grijă de către pedagogii de la Școala de Arte Plastice. ”Galeria expozițională pentru copii este unica de acest gen în întreaga republică și nu doar”, a subliniat Diana Ciubotaru, directoare interimară a Școlii de Arte Plastice.
Potrivit lui, această galerie a fost pregătită minuțios timp de doi ani. Aici se pot vedea atât lucrări de compoziții decorative, grafică, măști, icoane pe sticlă, sculpturi, cât și instalații, un gen de artă mai nou. ”Cele din urmă îmbină mai multe materiale reciclabile și face parte din genul sculpturii”, a explicat Diana Ciubotaru.
De fapt, această galerie reprezintă o mândrie a elevilor care învață acolo, dar și a pedagogilor. De altfel, aceasta reprezintă o carte de vizită a instituției.
„Ne-am străduit să adaptăm oricărui colțișor lucrări create de copii, care vin cu un gând frumos de a da viață fiecărui peisaj trecut prin minte și trăire, prin luminozitate și munca asiduă a mîinilor. Nu toți urmează calea artei, însă auditoriile sunt aglomerate, drept dovadă fiind și această expoziție”, a subliniat și Ilie Cojocaru, artist plastician și profesor.
Lasă un răspuns