Ștefan Bolea, noul președinte al raionului Călărași: ”Scopul nostru principal este să readucem oamenii acasă”
Este deja o tradiție, ca la început de an să discutăm cu președinții de raioane despre realizările din anul trecut și planurile pentru viitor.
Fără a ezita, noul președinte al raionului Călărași, Ștefan Bolea, a răspuns la întrebările noastre. În schimb noul președinte al raionului Ungheni, Ghenadi Mitriuc, a refuzat să ne răspundă la întrebări, invocând varii motive.
Citiți mai jos interviul realizat de reportera EXPRESUL, Doina Harea, cu președintele raionului Călărași – Ștefan Bolea.
Prin ce a fost semnificativ anul 2019 pentru dumneavoastră?
Anul 2019 a fost un an plin de evenimente. În primul rând am trecut prin două campanii electorale. Am candidat la alegerile parlamentare din luna februarie, pe Circumscripția numărul 15 Călărași-Ungheni, unde, din păcate, nu am trecut ca deputat. În toamnă au urmat Alegerile locale generale, în urma cărora am obținut cele mai bune rezultate din zona de centru a țării. Astfel, cu un număr de 9 consilieri la nivel de Consiliu raional, am fost înaintat și ales în calitate de președinte. Consider că aceasta și este cea mai mare şi semnificativă realizare a anului care a trecut.
Este greu, cum credeţi, să fii preşedinte de raion?
Nu e uşor, într-adevăr. Îmi închipuiam că e multă responsabilitate, că e greu, dar n-am ştiut că într-atâta. Nu reuşim lucrul, e sfârşit de an, pentru mine e lucru nou. Trebuie să primim şi bugetul. Dar totodată pentru mine e mai uşor pentru că am fost patru ani consilier orăşenesc și consilier raional, activând în comisiile de lucru buget şi finanţe în ambele consilii. Vin la serviciu de pe la ora şase şi plec seara târziu, e supra-încărcată ziua de lucru. Am ştiut din start că nu va fi uşor, dar lumea ne-a votat, aşteaptă de la noi ceva schimbări, iar noi facem tot posibil ca să facem ceva spre bine.
Fiind abia investit în funcţie, aţi reuşit să vă implicaţi sau să realizaţi anumite lucruri?
La prima şedinţă la care au fost invitaţi la Guvern toţi preşedinţii de raion din ţară, am ridicat întrebarea legată de situaţia clădirii fostului Colegiu pedagogic „Alexandru cel Bun” din oraşul Călăraşi. Situaţia acolo este un critică şi nu-i face faţă unui gospodar. În rezultatul discuţiilor de la Guvern, prim-ministrul Ion Chicu a venit ulterior la faţa locului şi a examinat personal starea de lucruri. Acum ne dorim, fie să readucem la viaţă colegiul, să-l redeschidem, fie să obţinem trecerea la balanţa Consiliului raional a căminului instituţiei, pentru a-l transformăm în locuinţe pentru oameni. Vreau să vă spun că există speranţe că vom face regulă acolo. Totodată, mai există şi un cămin nelocuit al Şcolii Profesionale din oraş. Acolo de asemenea ne-am propus să creăm locuinţe sociale pentru călărăşeni.
Care sunt proiectele, planurile pentru anul 2020
Scopul nostru principal este să readucem oamenii acasă. Uitaţi-vă ce se întâmplă la moment la noi: la poliţie avem 64 de locuri vacante, iar această situaţie este cam peste tot. Consider că trebuie, încetul cu încetul, să readucem lucrurile la normal.
Dacă vorbim despre planuri, pot să mai adaug că o prioritate este să facem ceva şi cu Fabrica de Conserve din oraş, pe care să o reînviem. Acolo e un pic mai problematic, deoarece o bună parte este în proprietate privată, dar se pot face anumiţi paşi spre rezolvarea situaţiei. De lucru avem foarte mult, mai ales în ceea ce ține de drumuri, iluminare stradală, apă, canalizare. Aceste probleme trebuie rezolvate în majoritatea primăriilor, iar în anul următor toate rămân a fi prioritare.
Avem mai multe proiecte începute care vor fi continuate în anul care vine. Unul dintre ele este și proiectul transfrontalier pe care îl avem câștigat cu comuna Miroslava din județul Iași. Este vorba despre 97 mii de euro, dintre care mai bine de 57 mii de euro vor reveni raionului Călărași.
Un gând bun pentru călărăşeni?
În primul rând le doresc tuturor călărășenilor sănătate, răbdare, stabilitate, să întâlnească sărbătorile în sânul familiei. Celor cărora nu sunt acasă le doresc să se reîntoarcă în țară, să își găsească un loc de muncă bine plătit. Asta e ceea ce le doresc eu cetățenilor noștri. Stabilitatea în țară este ceea ce ne dorim. Să poată veni oricine acasă, să investească în afaceri, să aibă încredere în guvernarea noastră, să stea lângă părinți și lângă copii. Noi avem nevoie în primul rând de resurse umane, de specialiști calificați în orice domeniu. Un an nou fericit tuturor!
Lasă un răspuns