FOTO. Fotbalul s-a aflat în centrul atenției la Ungheni. Cine-s fotbaliștii declarați cei mai buni

Asociația Raională de Fotbal a organizat, pe 21 decembrie, tradiționala Gală, la care au fost făcute totalurile anului fotbalistic, au fost înmânate trofee, s-au spus multe cuvinte frumoase în adresa celor care promovează, zi de zi, modul sănătos de viață, promovează și susțin fotbalul.
În prim-plan au fost fotbaliștii și antrenorii, cei de ieri și de azi.
Cu un cuvânt de salut a venit în fața celor prezenți Gheorghe Cîrlan, vicepereședintele Federației Moldovenești de Fotbal. Dânsul a dat asigurări că, și de acum încolo, fotbalul va fi susținut.
Cel mai titrat fotbalist cu rădăcini unghenene, dublu campion al Republicii Moldova la fotbal, deținător al Cupei și Supercupei la fotbal, membru al selecționatei Republicii Moldova la fotbal, Ion Jardan, prezent și el la festivitatea din Ungheni, a remarcat condițiile bune, care au fost create pentru fotbaliști, subliniind că urmează ca cei ce-și doresc o carieră fotbalistică să persevereze, iar antrenorii să muncească și mai mult.
Președintele Asociației Raionale de Fotbal Ungheni, Petru Langa, a avut cuvinte frumoase pentru toți cei care s-au implicat pentru a dezvolta fotbalul, începînd de la jucători, antrenori și terminând cu profesorii și primarii.
Au fost premiați cei mai buni fotbaliști ai anului:
– Dumitru Buruiană (FC ”Condrătești”) – cel mai bun portar;
– Mihai Beșliu (FC ”Atila” Ungheni) – cel mai bun fundaș;
– Mihai Butnăraș (FC ”Sculeni”) – cel mai bun mijlocaș;
– Mihai Popa (FC ”Voința” Mănoilești) – cel mai bun atacant.
Trofee speciale au primit și veteranii fotbalului unghenean, alături de tinerele fotbaliste din selecționatele de junioare U-15 și U-17, de membrii echipei de fotbal-tenis din Petrești, care s-au remarcat în plan internațional.
Au fost aplaudate la scenă deschisă și echipele participante la campionatul raional de fotbal, și voluntarii ce au contribuit la implementarea proiectelor FMF, dar și Natalia Munteanu, care a fost declarată cea mai bună fotbalistă din Republica Moldova în 2019, precum și Ion Jardan, membru al FC ”Petrocub”, Hîncești, medaliat, în 2019, cu bronz în Campionatul Republicii Moldova la fotbal, Divizia Națională.
Vedeți o galerie foto de la eveniment:















 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *