GRATIS! Puteți vizita zece muzee ieșene! În ce zi și care sunt aceste muzee

Muzeul Național al Literaturii Române Iași anunță că, pe 1 decembrie, doritorii pot vizita gratuit muzeele din componenţa sa.
Este vorba de:
– Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca)
Bojdeuca din cartierul Țicău al Iașilor l-a găzduit pe Ion Creangă începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit. Toate Poveștile și Amintirile din copilărie au fost scrise în această căsuță. În 1876, a locuit aici drept chiriaș al lui Creangă poetul Mihai Eminescu.
Bojdeuca lui Ion Creangă din Iași este primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918).
– Muzeul „Mihai Codreanu”
Deschisă publicului în 1970, casa-muzeu în care a locuit Mihai Codreanu, părintele sonetului român, membru corespondent al Academiei Române, a fost construită în 1934, pe un teren pe care i l-a donat Primăria Iași. Casa se păstrează aproape în întregime așa cum arăta în timpul vieții poetului.
– Muzeul „Otilia Cazimir”
Casa în care a locuit şi a creat Otilia Cazimir, suranumită poeta sufletelor simple, a devenit muzeu memorial în 1972. Biroul la care scria este plin de manuscrise. Călimara, ochelarii şi alte obiecte personale par că o aşteaptă. Biblioteca abundă în cărţi cu dedicaţii. Aici veți putea admira portrete și peisaje, realizate de pictori din şcoala ieşeană.
– Muzeul „Mihai Eminescu”
Clădirea din Parcul de Cultură Copou a fost inaugurată în 1989 ca un omagiu adus poetului la Centenarul morţii sale şi este un adevărat monument de arhitectură. Un punct de maxim interes pentru public îl constituie expoziţia de fotocopii după Caietele eminesciene, aflate în manuscris la Academia Română din 1902.
– Colecția „Istoria teatrului românesc”
În decembrie 1976, la Iași a fost inaugurat un muzeu al teatrului, la 160 de ani de la reprezentaţia primului spectacol în limba română, pus în scenă de Gheorghe Asachi, în decembrie 1816. Dar spaţiul ce adăpostea acest muzeu a fost retrocedat ultimului proprietar, muzeul fiind „găzduit”, din 22 februarie 2009, de Muzeul „Mihai Eminescu”, într-o formulă restrânsă, întitulată Colecţia „Istoria teatrului românesc”.
– Muzeul „Mihail Sadoveanu”
Pe 6 noiembrie 1980, la Iași, în Copou, este inaugurat Muzeul Memorial „Mihail Sadoveanu”. Clădirea a fost construită de Mihail Kogălniceanu în 1841. Aici a locuit, în timpul primului război mondial, George Enescu. Între 1918-1936, în casa respectivă a locuit Mihail Sadoveanu.
– Muzeul „George Topîrceanu”
Micuţa, discreta, aproape misterioasa casă a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a aparţinut poetului Demostene Botez. Aici a fost şi sediul revistei „Însemnări literare” (1919), tipărită sub direcția lui Mihail Sadoveanu și George Topîrceanu.
George Topîrceanu a locuit în această clădire din 1932 până la decesul său, la 7 mai 1937.
– Muzeul „Constantin Negruzzi” (Hermeziu) – 43 km de la Iași
Casa, în care s-a născut și a trăit scriitorul Costache Negruzzi (1808-1868), situată în satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, a fost inaugurată ca muzeu la 7 octombrie 1995. De-a lungul timpului, i-a avut ca oaspeţi pe Mihalache Sturdza, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu,  majoritatea scriitorilor junimişti şi reputaţi actori ai Teatrului Naţional ieşean.
– Muzeul „Vasile Alecsandri” (Mircești) – 73 km de la Iași
Deschisă publicului în 1928, sub egida Academiei Române, casa, situată la Mirești, a devenit muzeu memorial în anul 1957 și a fost reorganizată în 1987, și restaurată în anii 1991-1992, 1998. Expoziția permanentă cuprinde fotografii, tablouri, manuscrise, reviste, cărți rare, obiecte diverse ce se constituie într-un sugestiv drum al vieții și operei lui Alecsandri. În apropierea muzeului se află mausoleul poetului.
Ușile muzeelor vor f deschise între 10:00 și 17:00.
În aceeași zi, pe 1 decembrie, Muzeul Național al Literaturii Române Iași invită la vernisajul expoziției „Personalități ale Marii Uniri”, organizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, la Muzeul „Mihai Eminescu”.
Vizitatorii vor regăsi extrase din documentele care au pus bazele României Mari, dar și ecouri din presa vremii, alături de lucrări literare și de cercetări de istoriografie legate de atmosfera înfăptuirii Marii Uniri.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-15 decembrie 2019.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *