Ungheni și Vaslui. Tabla de șah i-a unit. Împreună, speră să reușească mai multe

Palatul Copiilor Vaslui și Școala Sportivă pentru Copii și Juniori Ungheni au oficializat un protocol de colaborare, anunță Realitateadevaslui.net.
Cele două entități își doresc astfel atragerea și stimularea elevilor din învăţământul gimnazial să învețe și să practice șahul, își doresc socializarea elevilor din cele două orașe.
În acest parteneriat se vor realiza întâlniri de lucru ale reprezentanților instituțiilor și coordonatorilor activităților, organizarea de evenimente (concursuri, schimburi de experienţă, excursii, mese rotunde, simpozioane, evenimente multimedia etc.), promovarea activităţilor desfăşurate în cadrul parteneriatului.
Părțile semnatare speră să reușească să dezvolte relații de prietenie și colaborare, precum și un adevărat parteneriat ce ar contribui la dezvoltarea șahului între copiii din cele două orașe. Totodată, se dorește pregătirea elevilor pentru concursurile de șah locale, regionale și internaționale.
Anterior, și lucrătorii din cultură din raionul Ungheni au avut parteneriate cu lucrători de cultură din Vaslui.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *