Un exemplu demn de urmat. Președintele Federației „WAK-1F” Moldova a donat 20 mii de lei pentru spitalul din satul natal

Să nu uităm niciodată de unde am plecat, indiferent unde ajungem, îndeamnă Octavian Orheianu, președintele Federației „WAK-1F” Moldova și președinte al Clubului „LION FIGHT ACADEMY”
Fiind originar din satul Cărpineni, raionul Hâncești, dânsul a donat 20 mii de lei pentru implementarea proiectului „Crearea bunelor condiții la Spitalul Cărpineni”.
„Indiferent de cărările pe care m-a purtat viața, o mare parte din sufletul meu a rămas aici, acasă, la Cărpineni. Am decis să fac această donație pentru că nu vreau să trăiesc vremuri în care le voi spune copiilor mei: „Aici a fost cândva … ceva”. Dimpotrivă, vreau ca ei fie mândri că părinții lor au contribuit la supraviețuirea acestui spital. Și mai vreau ca oamenii de aici, din Cărpineni, să sufere mai puțin și să fie tot timpul sub grija halatelor albe cărora le mulțumesc pentru dedicație și devotament”, a declarat Octavian Orheianu pentru ziarul Expresul.
Donația e mai mult decât binevenită, mai ales că, la finele lunii iulie, spitalul respectiv risca să fie închis, din motivul că nu ar „îndeplini standardele de bază de evaluare și acreditate pentru spitale”, potrivit unui document al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
După o vizită în teritoriu a ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, s-a decis, totuși, ca spitalul să-și continue activitatea. Ministra a declarat atunci că „spitalul din Cărpineni este modelul ideal al unui spital comunitar”.
Anual, aici sunt tratați circa 3500 de pacienți. De notat că anume la Cărpineni există singurul spital rural din Republica Moldova.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *