Percheziții la Ungheni: contrabandă și fals în elemente de identificare a automobilelor

Pe 3 octombrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță desfășurarea perchezițiilor în mai multe locații din municipiul Ungheni, care au avut loc pe fapte de contrabandă și falsificare a elementelor de identificare a automobilelor, se arată într-un comunicat al instituției.
Perchizițiile au rezultat în ridicarea obiectelor și documentelor care indică spre săvârșirea infracțiunii de către figuranți. Mai mult decât atât, procurorii au depistat mijloace de transport cu elemente de identificare falsificate (elemente ale caroseriei și motorului). În cadrul perchezițiilor au fost vizați administratorul unei companii de transport, proprietarul acesteia, dar și o companie care asigura evidența contabilă a agentului economic.
Valoarea estimativă a mijloacelor de transport introduse ilegal în țară, inclusiv cele comercializate după falsificarea elementelor de identificare, însumează peste 2 milioane lei.
Dacă vor fi găsite vinovate, pentru infracțiunea de contrabandă, persoanele riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani, iar în cazul persoanelor juridice – amendă de până la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice. În cazul falsului în elementele de identificare ale autovehiculelor, acestea riscă o amendă de peste 90 mii lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
Acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate de către procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Pe parcursul desfășurării măsurilor de urmărire penală, PCCOCS va reveni cu detalii, în măsura în care acestea vor deveni disponibile, cu respectarea prezumpției de nevinovăție a părților.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *