Declarații la cald. Alexandru Ambros: ”E rezultatul lucrului bine făcut”
Alexandru Ambros va conduce municipiul Ungheni și în următorii patru ani. Dânsul a obținut un scor categoric, de 55,56%, lăsându-și mult în urmă toți cei șase contracandidați.
Gheorghe Petic, candidatul Blocului electoral ACUM, care s-a slasat pe locul II, a acumulat doar 15,54% din sufragii, iar socialistul Ghenadie Mitriuc – 13,59%.
Au urmat: Eduard Balan (PLDM) cu 6,97%, Dumitru Citoroaga (Partidul Șor) – 4,02%, Haralambie Chirilov (PCRM) – 2,41% și Mihai Goian (PUN) – 1,9%.
De notat că, de data aceasta, Alexandru Ambros a candidat independent, ajungând primar pentru a patra oară consecutiv.
Este, însă, pentru prima oară, când obține victoria din primul tur.
”Sunt mândru de rezultatul obținut. E rezultatul lucrului bine făcut”, a declarat dânsul pentru EXPRESUL, recunoscând, totodată, că această victorie nu a fost o surpriză pentru el. ”Sunt matematician de formație și știu să analizez, să calculez, iar legea inducției mă ajută foarte mult să înțeleg lucrurile care se întâmplă”, a explicat primarul.
Alexandru Ambros a mai spus că a fost pentru prima oară în cele patru scrutine electorale locale la care a participat, când foarte multă lume l-a susținut necondiționat. Mulți chiar i-au zis că alegerile în municipiul Ungheni se vor termina pe 20 octombrie.
”Oamenii văd eforturile care se fac și le mulțumesc pentru susținere. Votul oferit pe 20 octombrie mă motivează să merg înainte. Acum, am o responsabilitate și mai mare față de ungheneni. Le mulțumesc tuturor: și celor care m-au votat, și celor care nu m-au votat. Așa e firesc într-o democrație. Eu voi fi primarul tuturor”, a mai spus, la final, Alexandru Ambros.
9 Comments
Nu merită
FELICITARI D-LE PRIMAR, SUCCESE!
Doamneeeeee , unde te-ai ascuns ?
MERITAȚI DOMNULE PRIMAR, SUCCESE 👏👏👏👏
Tare mam bucurat vazind rezultatele 🤗🤗🤗🙏🙏🙏
Doamne ajuta mai departe d-nule Alexandru Ambros🙏
Meritati din plin FELICITARI!
felicitari si realizari frumose pentru cumunitatea care o conduceti
Are bani pentru pomeni ca și la Orhei nu merită.
Pai de ce nu merita , ați tentat sa câștige Gheorghe Petic ? Da este un erou.nu exclud Gheorghe respect pentru el dar deoarece demostrează mai mult o răzbunare o rafoiala politica decât un politician cu abilitați , cel ce ma făcu cel mai mult sa-minschimi ideea era faptul ca ștergea toate mesajele incomode si inclusiv promova persoanele cu capacitate și prin ascuns cu bani primarii loiali , racitul din anii 90 cum ar fi mânca cu demnitate și adevăr la o masa cu fostul PD , tenta sa-l facă primar la Bogheni pe Margarint Gheorghe 😱poate îți spune ceva ?