Personalul medical și nemedical va beneficia de un supliment salarial pentru munca pe timp de noapte

Imagine simbol: www.noi.md

Imagine simbol: www.noi.md

Personalul medical și nemedical va beneficia de un supliment salarial pentru munca pe timp de noapte, între orele 22.00 și 6.00. Un regulament în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN.
„Suma maximă care va fi oferită pentru un serviciu de noapte este de 1000 de lei, bani care vor fi adăugați la pachetul de salariu deja existent”, a precizat ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Ala Nemerenco.
Personalul medical mediu va avea un supliment de cel mult 500 de lei, iar personalul tehnic – 380 de lei. În instituțiile de nivel raional, mărimea suplimentului va fi de 700 de lei pentru medici, 380 de lei pentru personalul medical mediu și 200 de lei pentru personalul tehnic.
Prin altă decizie, în scopul eliminării discriminării, cabinetul de miniștri a aprobat echivalarea salariilor de funcție ale personalului medical din serviciul narcologie cu cele ale personalului medical din serviciul psihiatrie.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *