A fost semnat un acord de colaborare economică și culturală între Consiliul raional Călărași și Primăria comunei Miroslava din Județul Iași, România

Pe 31 august, la Călărași, a fost  semnat un Acord de colaborare economică și culturală între Consiliul raional Călărași și Primăria comunei Miroslava din Județul Iași, România.

Dan Niță, primarul comunei Miroslava s-a declarat onorat de parafarea acordului de colaborare cu călărășenii. Dânsul i-a invitat pe toți în ospeție, dându-le asigurări că vor fi primiți cu cinste.
”Chiar dacă noi suntem o comună, iar dumneavoastră un raion întreg, nefiind echivalenți în ceea ce privește unitatea administrativă, țin să vă informez că localitatea pe care o conduc numără aproximativ 35 de mii de locuitori, fiind una dintre cele mai prospere comune din România”, a subliniat primarul, după care a mai adăugat: ”Mai nou, aici s-a mutat zona industrială a municipiului Iași, iar acum ne mândrim cu cel mai mare parc industrial din zona Moldovei”.
Totodată, primarul a vorbit despre cooperarea începută deja cu raionul Călărași, prin conturarea a trei proiecte importante, aflate în stadiu de evaluare, pe care s-a arătat sigur că vor fi implementate în scurt timp. Potrivit lui, aceste proiecte vor aduce cu sine oportunități pentru ambele entități administrative.
La rândul său, Sergiu Artene, președintele raionului Călărași s-a arătat mândru de realizările făcute în colaborare cu frații de peste Prut, subliniind aici înfrățirea cu Consiliul județean Prahova, care s-a realizat acum circa patru ani și a adus doar beneficii la nivel cultural și economic, iar acum a adus raionului o înfrățire cu Miroslava. Astfel, președintele s-a arătat convins că proiectele care urmează să fie implementate cu sprijinul autorităților române vor duce la dezvoltarea comunității.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • #OSPEȚIE… 😳, dar oare ospeția va fi acompaniată și de un OSPĂȚ pe cinste, sau de fapt primarul “cele mai prospere comune din România” a făcut o invitație în vizită, fără Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ** Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium.
    P.S. #Vrabiamălaiavisează

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *