Versurile Ioanei Isac, originară din Ungheni – într-o antologie editată la Moscova

Ioana Isac

”Mă împart cu o mare bucurie literară! Cei care mă cunosc mai aproape, știu cât de mult iubesc literatura rusă, iar Ivan Pilchin mi-a oferit cel mai frumos cadou: traducerea câtorva poezii de ale mele în antologia „Там, куда я точно вернусь (15 молодых поэтов Республики Молдова)” /„Acolo unde știu că voi reveni (15 poeți tineri din Republica Moldova)”, editura „ЛитГОСТ” din Moscova”, a anunțat, pe pagina sa de facebook, Ioana Isac, tânăra originară din Ungheni, care tot perseverează în ale poeziei și obține realizări din ce în ce mai frumoase.
Cei 15 tineri poeți din Republica Moldova, printre care și Ioana Isac, au apărut și s-au remarcat în primele două decenii ale secolului al XXI-lea, menționează traducătorul Ivan Pilchin.
Editarea volumului la Moscova a fost posibilă, grație sprijinului și deschiderii editorului rus Vladimir Korkunov, dar și celor 15 poeți, care i-au oferit posibilitatea traducătorului să le includă versurile în antologia respectivă.
Volumul va fi lansat în timpul apropiat.
Ioana ISAC s-a născut în orașul Ungheni. A absolvit Facultatea de Jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova, a făcut masteratul în filologie. A realizat numeroase proiecte cultural.
În prezent, colaborează cu un alt unghenean celebru – interpretul Vali Boghean.
Îi puteți vedea la festivalul ”Dor călător”, ediția a II-a, ce va avea loc pe 27 august la vinăria ”Poiana” din Ulmu, Ialoveni.  


În 2009, când Ioana Isac era la început de cale, am realizat un prim interviu cu ea, care a fost publicat în ziarul EXPRESUL. Era la mai puțin de o lună de la evenimentele dramatice din 7 aprilie 2009.
Iată acel interviu:

Ioana Isac, eleva cu o gândire matură și la un primă recunoaștere a talentului ei. Fotografie din arhiva EXPRESUL

„Îmi era teamă că nu voi fi înţeleasă, de aceea am preferat să scriu ceea ce mă frămînta”
De vorbă cu Ioana Isac, elevă în clasa a IX-a la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni
18 poezioare, înmănuncheate într-o plachetă de versuri. Un nume poetic: Ioana Isac. Şi o primă recunoaştere a ceea ce face. Pe 4 aprilie (2009 – nota red.), a obţinut o menţiune la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XIII-a, Chişinău, pentru placheta de versuri „În umbra unei stele”, categoria „Cărţi manuscrise”.
La vârsta pe care o are, de doar 15 ani, e o adolescentă cu o gândire matură.
„Nu prea ajunge timp ca să trăim/ Nu prea ajung cuvinte ca să vorbim/ Nu prea ajung lacrimi ca să regretăm/ Nu prea ajunge răbdare ca să aşteptăm”. E o strofă pe care am selectat-o din poeziile sale.
Interviul ce urmează este o încercare de a demonstra că tinerii noştri nu sînt aşa cum i-a numit şeful statului – nişte drogaţi.
Citeam în cărţulia ta: „Sunt o lacrimă care se îneacă de atâta durere…”. La 15 ani?
Nu înţeleg de ce toată lumea consideră că, dacă eşti mic, nu ai parte de durere. La orice vârstă treci prin momente dureroase sau le califici ca pe o durere. De exemplu, pentru dumneavoastră problemele pe care le am la şcoală sunt un fleac. Pentru mine nu-s un fleac, mă afectează, aşa cum vă afectau şi pe dumneavoastră când eraţi la vârsta mea. Cineva îmi spunea că în ceea ce scriu e mult pesimism. Nu cred. Pur şi simplu, e o stare. Dacă aţi observat, nu toate poeziile sunt triste.
Este adevărat, dar multe dintre idei mi se par prea mature pentru o adolescentă de 15 ani.
Voi repeta ce au spus şi alţii: cred că vârsta nu prea contează. Poţi să ai 15 ani şi să gîndeşti ca un tânăr de 20 de ani. Şi invers, poţi să ai 20 de ani şi să gândeşti ca un copil, să depinzi încă de părinţii tăi.
Mi-a atras atenţia încă o frază de a ta: „Sunt un robot care îndeplineşte sarcinile destinului”. Crezi în destin?
Da, într-o oarecare măsură. Dar nu neg faptul că totul depinde şi de noi. Depinde de situaţie. Uneori, când nu ai putere şi nu ai încredere în ceea ce faci, e mai bine să te laşi pe mâna destinulu,. Alteori, când simţi să ai să poţi, mergi înainte.
Ai avut momente când te-ai lăsat pe mâna destinului?
Da, pentru că îmi lipseşte ambiţia. De fapt, urăsc persoanele care au prea mare încredere în ele.
Cum crezi, lipsa ambiţiei este o calitate sau un neajuns?
Depinde de situaţie. Câteodată, e bine să fii ambţios, alteori e bine să fii puţin mai retras.
Crezi că asta te protejează de anumite neplăceri?
Poate mai degrabă te aperi contra unor persoane care se folosesc de tine, de deschiderea ta.
Cum ai decis să participi la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret? Îmi spuneai că profesoara ta de limba română nu ştie că scrii versuri, nu prea ştiu  nici colegii tăi.
Am nişte părinţi de aur. Mama mea a scris şi ea în tinereţe versuri. Probabil că este vorba de ceva genetic. Am început a scrie din clasa a cincea. Nu erau chiar poezii, mai degrabă – sentimente puse pe hârtie. Îmi era teamă că nu voi fi înţeleasă, de aceea am preferat să scriu ceea ce mă frământa. Apoi, i-am arătat mamei, lui tata. Mi-au spus: mergi înainte, să vedem ce reuşeşti. Am auzit de concursul acesta şi am decis să particip. Până acum, cunoşteam doar părerea celor apropiaţi despre poeziile mele. Eram curioasă să aflu ce vor spune despre ceea ce fac persoane care nu mă cunosc deloc. Am prezentat cartea-manuscris şi am obţinut o menţiune. Pentru început, cred că e bine.
Ce ţi-au spus membrii juriului de la Chişinău?
Să nu mă opresc aici, să merg înainte. De tot au participat peste 500 de tineri. Dintre ungheneni doar eu am obţinut o menţiune. Printre premianţi majoritatea erau mai mari decât mine. Aprecierea celor de la Chişinău (preşedintae juriului a fost scriitoarea Claudia Partole – nota red.) m-a făcut mai încrezătoare. Dacă voi avea posibilităţi financiare, aş vrea chiar să editez o carte. Dar nu-mi văd viitorul legat de poezie. Vreau să fiu psiholog. Pentru poezie găseşti totdeauna timp.
Azi, când există internetul, când tinerii au cu totul alte preocupări, crezi că poezia mai este actuală?
Da. Mai ales poezia! Eu personal, citesc foarte multe poezii, căci în ele găsesc mai mult sens şi mai multe învăţăminte decât într-un roman de 250 de pagini. Citesc doar romanele pe care le studiem la literatura română.
Dar sunt și foarte multe romane de dragoste.
Eu personal, la vîrsta mea, nu cred că există dragoste, de aceea nici nu le citesc. Am colegi de 16-17 ani care vorbesc în permanenţă despre dragoste: orbire totală. Acum e simpatie, e atracţie.
Ce vor, totuşi, tinerii de azi?
Vor un viitor pe care nu-l au azi în Moldova. Vor studii normale, pe care tot nu le pot obţine aici. Tinerii de azi sunt mult mai deschişi, mai rebeli, mai libertini, mai ingenioşi. Din păcate, sunt încă mulţi adulţi care-i inhibează. Ceea ce s-a întîmplat la Chişinău la începutul lui aprilie, are o singură explicaţie: lumea trăieşte cu trecutul. De ce numai tinerii au ieşit în piaţă? Deoarece ei vor alt viitor. De ce restul au stat acasă? Fiindcă le convine.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *