Modificări la Legea privind administrația publică locală. Președintele de raion – ales doar din rândul consilierilor. Cum vor fi aleși viceprimarii

Imagine simbol

Președinții de raioane vor fi aleși din rândul consilierilor.
Modificarea respectivă la Legea privind administrația publică locală a fost votată în lectură finală de către Parlament în ședința din 15 august curent.
Până recent, conform vechilor prevederi, în calitate de președinte al raionului putea fi aleasă orice persoană, fără ca aceasta să fi participat în vreo campanile electoral sau să fi fost ales local. De acum încolo, președintele de raion va trebui să dispună de reprezentativitate acordată de colectivitatea locală sau, mai pe înțelesul tuturor, să fie ales raional.
O altă modificare se referă la viceprimari. Aceștia vor fi aleși și eliberați din funcție la propunerea primarului , prin decizia consiliului, adoptată cu votul majorităţii consilierilor aleşi.
În cazul în care proiectul de decizie va fi exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive de către consiliu sau nu va întruni numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul va numi sau va elibera din funcție viceprimarul prin dispoziție, care se aduce la cunoștința consiliului.
”Este extrem de important ca anume primarul să dețină un rol decisiv în procesul de selectare și numire în această funcție a persoanelor care se potrivesc viziunilor primarului și corespund cerințelor profesionale înaintate de el. În caz contrar, instituția de viceprimar se transformă în una formală, generatoare de conflicte și fără a contribui la eficiența actului guvernamental la nivel local”, se precizează în nota informativă a proiectului.
De asemenea, modificările legislative prevăd și faptul că în funcția de vicepreședinte al raionului va putea fi aleasă orice persoană, inclusiv din rândul consilierilor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *