La punctul de trecere a frontierei Sculeni-Sculeni. Start lucrărilor de reabilitare și modernizare

Vama Sculeni. Imagine simbol

Vama Sculeni

Serviciul Vamal anunță că demarat implementarea Proiectului de reabilitare și modernizare a trei  puncte de trecere a frontierei cu România, care reprezintă cele mai traversate posturi vamale din Republica Moldova.
Printre acestea, e și Sculeni-Sculeni, alături de Leușeni-Albița și Giurgiulești-Giurgiulești.
”Acesta constituie unul dintre proiectele majore de investiții de importanță strategică pentru dezvoltarea zonei de frontieră între statele partenere și vine în susținerea angajamentelor asumate de Serviciul Vamal, atât în asigurarea unui control calitativ și eficient, cât și în fluidizarea continuă a traficului transfrontalier, astfel încât călătorii să beneficieze de siguranță și confort la standarde europene atunci când traversează frontier”, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal.
Așa va arăta noul post vamal de la Sculeni după modernizare

Postul vamal Sculeni va fi extins cu 1,3 hectare, astfel că, la final, va avea o suprafață totală de 3,6 ha, iar numărul pistelor se va dubla, ajungând la 16.
Durata de realizare a proiectului este de 36 de luni, bugetul fiind de 5 milioane de euro, dintre care 3 milioane 214 mii de euro reprezintă un grant acordat Republicii Moldova de Uniunea Europeană, iar 1 milion 786 mii de euro este contribuția Guvernului Republicii Moldova.
Proiectul face parte din Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernele celor două state.
În acest sens, odată cu semnarea recentă a contractului de grant între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din România (lider de proiect), a fost lansat oficial Proiectul „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița Republica Moldova-România”, al cărui beneficiar direct este și Serviciul Vamal.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *