INTERVIU | Mătușa Ana Secrieru despre Dănuțenii de altă dată, pensie și… Vladimir Voronin

”Fa, câți ani am?”, își întreabă mătușa Aniuta fiica.
Ne privește zâmbind, gata să-și depene amintirile.
S-a născut la Dănuțeni. Din Dănuțeni i-au fost și părinții, și buneii. La Dănuțeni s-a măritat, la Dănuțeni a trăit toată viața ei.
”Mata ai 90 de ani fără unul”, îi zâmbește fiica, apoi precizează: ”Are 89 de ani”.
Multe lucruri are de spus și, chiar dacă, așa cum afirmă, nu are carte, poate povesti ore în șir despre ceea ce a fost, despre viața ei, despre oamenii pe care i-a întâlnit în cale.

Mai sunteți multe neamuri la Dănuțeni?
Numai eu și sora mea Liuba. Și copiii mei. Fratele a murit, cumnata a murit, sora a murit… Am copiii…
Vă mai amintiți de copilărie?
Pe tățica l-au ucis bombele, în timpul războiului. Noi trăiam bine, aveam căruță, doi cai, aveam vacă, doi juncani, pâine în pod era… De aceea tata nu a vrut să se evacueze, că se temea să nu-i fure cineva din gospodărie ce avea. Mama, după moartea lui, a trăit un an și s-a dus și ea după tățica. Am rămas singuri, mititei…
Au fost mari greutăți. De mică am lucrat dădacă la o evreică din Ungheni. Da sora mea, săraca, vai de capul ei cum a dus-o. Era foamete. Oamenii mureau. Mulți au murit. Eu eram la Ungheni și nu am venit un an de zile acasă, la Dănuțeni, pentru că ziceau că aici sunt măncați oamenii. La noi în mahală chiar au tăiat un copil… Au fost greutăți. Acum e tare bine.
E tare bine?
E bine, de ce nu?
Și atunci, de ce credeți că oamenilor nu le place cum trăim?
Nu le place? De unde să știu eu de ce nu le place? Poate că nu le place că nu prea au grijă de oameni cei de la putere. Eu sunt la pensie de tare mulți ani, am și medalie – Veteran al muncii, dar nimeni nu mi-a dat niciodată nimic, nici un ajutor. Am atâția ani și mi-i tare greu. Ce să fac? Noroc că fata e cu mine. Am și băiat aici, am altul în partea ceea, la clădire… Aproape de cinci ani mi s-a dus moșneagul, da pe mine nu vrea să mă ieie…
Nu-s buni anii iștea de la urmă, îs grei, tare grei. Ce să-i faci? O uitat moartea de mine.

Ce pensie aveți? Vă dă pensie statul?
Dă, n-am ce zice. Dă.
Vă ajunge?
Ei, ajunge… Primesc 1300 de lei. Da am o grămadă de ani lucrați. Când s-au dus cei de la raispolkom (consiliul raional) – eu am lucrat acolo mult timp – mi-au zis că am mulți ani lucrați nu au putut să mi-i pună pe toți la socoteală. Doar jumătate au pus. Eu am început să lucrez de când eram copil. M-a ajutat mult Voronin. Tare mult m-a ajutat.
Cu ce v-a ajutat?
Cu toate celea. Mai ales când construiam casă. El vorbea cu cine trebuia și apoi îmi spunea: ”Tiote Aniuta, du-te și ia de acolo, de acolo…”. Tare bun mai era. Au mai fost președinți, da ca el – nu. Tare mai ajuta oamenii. Intra lumea la el și când ieșeau, toți ziceau: ”Iaca aista-i om!”. Eu, dacă făceam curat acolo, îi auzeam ce spun. Tare îl mai lăudau. El era tânăr atunci… Și tare capabil. Numai că nu a stat mulți ani la Ungheni. S-a dus la Chișinău.
Spuneați că ați lucrat de mică.
Da. Eu nu știam carte, dar m-au luat la ceaină (cantină), nu cred că știți unde era. La colț, lângă piața veche din Ungheni. Se făcea acolo borș roșu cu oțet. Bun era. Cei de acolo tare au vrut să mă trimită la învățătură – îmi trebuiau documente de bucătăreasă. Am trecut un fel de seminar. Știam și gramele, știam și cât să pun în farfurie…
Câți ani ați lucrat acolo?
Da ei știu? Vreo șase, dacă nu mai mult. Apoi m-am măritat… Mă rugau să mai stau, da soacra mea o zis: ”Ce-am să mănânc eu, ai să mănânci și tu, ți-ajunge atâta lucru”.
La ce vârstă v-ați măritat?
Of, Doamne… Când m-am măritat, știam că-s născută în 1934, dar când am ieșit la pensie, au găsit în arhivă că sunt din 1930. Cred că aveam vreo 20 de ani. Bărbatul meu venise din armată, era om serios. Iar eu – fără părinți…

Vă mai amintiți cum arăta Dănuțeniul de altă dată?
Da cum să arate? Avea primărie într-o casă a unui om. Era un băzărel (pețișoară), biserica. Noi ne-am trezit cu biserica asta. A fost închisă mult timp… Și era tare frumos, la hram, la petrecut la armată. Se făcea joc, cânta muzica. Da amu… s-a stricat tot. Dacă s-au dus anii…
De obicei, hramul satului e odată cu hramul bisericii. La Dănuțeni, hramul bisericii e de Sf. Nicolae…
Cum să vă spun? Noi ne-am trezit cu hramul ista, de Foca. Numai că se numea altfel… Maria Magdalena! Da, da, Sfânta Maria Magdalena. Dar… al meu hram s-o dus. Nu are cine să mai vină. Toți s-au petrecut. Eu una am rămas.

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *