Forumul raional al pedagogilor. Calitate, așteptări, probleme, soluții

Tradiționalul Forum raional al pedagogilor se desfășoară astăzi, 22 august, la Ungheni. Sute de pedagogi, manageri, părinți, elevi, absolvenți ai instituțiilor de învățământ, reprezentanți ai administrației pubice locale, parteneri educaționali, dar și invitați de onoare, sunt prezenți la forum.

Printre invitații de onoare se numără: Liliana Niculăescu – Onofrei, ministra Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova, Alexandru Ciuvaga, președintele raionului Ungheni, Vladimir Guțu, profesor universitar la Universitatea de Stat din Republica Moldova, Gheorghe Avornic, directorul Universității de Studii Politice și Economicie Europene ”Constantin Stere”, Maria Vasilev, conferențiar universitar la Universitatea Tehnică din Moldova, ș.a. Cu cele din urmă, Direcția Educație din Ungheni are încheiat un acord de colaborare.
Evenimentul a fost moderat de Iulia Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni.
După ce au onorat drapelul RM, cinci grupuri, formate din elevi, absolvenți ai instituițiilor de învățământ, oameni de succes, reprezentanți ai administrației publice, s-au încadrat într-un dialog multifunțional. ”De fiecare dată noi când intrăm în clasă, dezvoltăm universul vostru în care voi să vă regăsiți, să vă ajutăm să vă dezvoltați acele competențe necesare pentru viață și, desigur, să vă dezvoltăm arealul de valori pentru fiecare în parte. Deceea cuvăntul vostru pentru noi este foarte important”, s-a adresat Iulia Pancu către grupul de elevi prezeni la forum. Astfel, fiexare elev a avut posibilitatea să își expună părerea referitor competențele individuale, cunoștințe, abilități, așteptări, probleme dar și soluții. ”Vreau să vă mulțumesc personal pentru munca imensă pe care o depuneți zi de zi ca să ne construiți ca niște persoanlitati integre. Noi muncim mult, ca și profesorii ca să avem rezultate frumoase. Cu toate acestea ne confruntam și cu anumite probleme pe care le voi menționa, și ca împreună să muncim pentru a le rezolva”, a subliniat Dana Mihăilă, elevă la L.T. ”Vasile Alecsandri” din municipiul Ungheni. Referitor la prbleme, dânsa a menționat despre volumul imens de lucru atât de la școală, cât și de acasă. Accent a pus și pe numărul mic de ore practice pe care le au elevii la școală: ”Atunci când avem 13 sau 14 obiecte și trebuie să fim pregătiți la fiecare, nu avem timp de viață personală: prieteni și familie. Pentru că noi atunci când primim prea multă informație nu suntem capabili să o ținem minte pe toată. Plus, noi învățăm foarte multă gramatică, pe când practică avem mai puțină”.
Astfel, după ce fiecare elev și-a expus părerea, profesorul universitar Vladimir Guțu le-a adresat câteva întrebări, după care a venit cu un sfat către ei: ”Să veniți cu inițiative, să gândiți critic și să fiți nu numai consumatori de cunoștințe și valori, dar să fiți cei care produceți cunoștințe și valori”.
De altfel, toți cei prezenți la forum au avut posibilitatea s-și expună părerea vizavi de calitatea învățământului, probleme, așteptări și soluții. ”Sunt onorată să fiu azi aici. Noi cei care reprezentăm oficilitățile, suntem în slujba dumneavoastră și eu sper ca acest lucru să fie înțeles și respectat. Cu placere voi fi pina la finalul acestui dialog, intervenind atunci când va fi nevoie”, a spus și ministra educației, Liliana Niculăescu-Onofrei.
În cadrul forumului s-au prezentat și câteva rapoarte ale reprezentanților Direcției Educație Ungheni, s-a aprobat rezoluția forumului și s-a încheiat și un acord de colaborare între Direcția Educație Ungheni și Direcția Educație Orhei.

 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *