FOTO / Trenul de pe ruta Ungheni – Bălți a luat foc. Erau și pasageri

 

Foto: Ziarul de gardă

Duminică, 7 iulie, ora 17.48, trenul de pasageri de pe ruta Ungheni – Bălți a luat foc, în apropiere de satul Scumpia, Fălești,  anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI.
Conform IGSU, trenul era compus dintr-o locomotivă și două vagoane în care se aflau pasageri. Treizeci de pasageri au fost evacuați, iar la spital au ajuns mecanicul de locomotivă și asistentul său.
Solicitată de IPN, Eugenia Molceanov, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, a spus că incendiul a izbucnit în interiorul locomotivei la scurt timp după ce trenul a pornit din stația Cioropcani, informează IPN. Imediat, garnitura a fost oprită, iar pasagerii, care se aflau în două vagoane, au fost evacuați. Din cauza fumului inhalat, conducătorul locomotivei și colegul său au fost luați de către o ambulanță și duși la spital pentru îngrijiri medicale.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menționează într-un comunicat de presă că focul a distrus 80% din locomotivă. Pompierii au reușit să împiedice extinderea incendiului spre vagoane.
Potrivit primelor informații, se presupune că cei doi s-au intoxicat cu fum. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior, se mai spune în comunicatul IGSU.



4 afișări

13 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *