Ce au făcut la Palanca Călărașilor 13 tinere venite din diferite regiuni ale Republicii Moldova

Tatiana Popa, inițiatoarea taberei de vară

Tatiana Popa, inițiatoarea taberei de vară

13 adolescente din diferite regiuni ale Republicii Moldova au petrecut 5 zile de vis la Palanca, la muzeul ”Casa Părinteească” de aici.
Au dormit în corturi, au mâncat bucate tradiționale gătite de directoarea muzeului, Tatiana Popa, și, ce e cel mai important, au învățat multe lucruri noi din meșteșugurile populare în cadrul Taberei de creaţie a ţesătorilor cu genericul „Măiestria mâinilor cu har”.
Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Tatianei Popa, cu susţinerea Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, având ca scop promovarea ţesutului artistic în rândul tinerei generaţii.
”Ideea de a organiza tabere tematice la ”Casa Părintească” este mai veche, căci, în cei 19 ani de când activăm, am fost antrenați într-o multitudine de proiecte și am ajuns să avem condiții optime de a găzdui asemenea evenimente. Nu ne putem lăuda cu condiții ca la hotel, dar oaspeților noștri le este mai interesant să încerce dormitul în cort, să mănânce ceva gătit la cotlon și să respire aer proaspăt”, a mărturisit Tatiana Popa.
Tabăra de creaţie a ţesătorilor a culminat cu un Bal al țesătoarelor la Palanca și, apoi, cu un Festival organizat în Scuarul domnitorilor din Călărași.
În toamnă, în luna noiembrie, tinerele țesătoare vor participa la un renumit târg de artizanat din Estonia, unde vor merge cu lucrările proprii. Ele vor face o demonstrație pe viu a țesutului în diferite tehnici.
Primele rezultate aletaberei de vară de la Palanca au început să apară. Victoria Cebotari din Săseni, Călărași, a obţinut Premiul mare la un concurs din România, unde a ţesut cea mai frumoasă „Trăistuţă a colindătorului”.
La sfârșitul lui iulie, doi copii de la Hârjauca, însoțiți de Tatiana Popa și Tatiana Preteca, profesoară de educație tehnologică, vor merge la Sibiu pentru a participa la Olimpiada Internațională a Micilor Meșteri Populari.
”Porțile Casei Părintești sunt mereu deschise pentru toți cei interesați de meșteșugurile populare. Pot veni toți doritorii, indiferent de vârstă”, a spus, la final, Tatiana Popa.
Dânsa își propune să organizeze cât mai des evenimente similare, mai ales că beneficiază de  susținere din partea autorităților publice locale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *