Și Festivalul Mierii și a Căpșunii de la Sadova s-a anulat

Se pare că după ce a fost anulată Ziua orașului Călărași, iată că se mai amână încă un Festival bine cunoscut și mult așteptat de călărășeni, și nu doar.
Festivalul Mierii și a Căpșunii de la Sadova, care era planificat tot pentru duminică, 16 iunie, s-a amânat. Și aici, motivul, se pare că una din cauze este situția politică care s-a creat la moment în Republica Moldova.
”Acum am fost și eu anunțat că se amână”, a declarat pentru ”Expresul”, Vladimir Susarenco, primarul de Sadova.
”Dragi prieteni, cu regret, ținem să vă anunțăm că ediția din acest an a Festivalului Căpșunelor și al Mierii, programată pentru 16 iunie, în satul Sadova, raionul Călărași, se anulează!” se arata intr-o postare pe Facebook a paginii Festivalului respectiv.
”La organizarea evenimentului, în fiecare an, am fost ghidați de dorința de a pune în valoare produsele autohtone, munca localnicilor, frumoasele locuri și tradiții ale plaiului natal.
Totodată, o prioritate mereu a fost, și rămîne a fi, grija față de fiecare dintre vizitatorii Festivalului, față de siguranța acestora.
Din acest considerent, în contextul instabilităților la nivel de țară produse în perioada curentă, în scopul prevenirii unor acțiuni destabilizatoare ce-ar putea afecta securitatea cetățenilor, de către comitetul organizatoric al Festivalului a fost luată decizia de a anula ediția din acest an.
Vă aducem scuzele de rigoare pentru situația creată de anularea evenimentului.
Vă așteptăm cu drag în anul ce urmează! Promitem să revenim cu noi forțe, mai pregătiți și dornici de oaspeți !

Totodată, menționăm că orice iubitor de căpșune și miere este așteptat de producătorii locali, în orice zi a săptămînii, iar gospodinele din sat cu drag vor împărtăși, la solicitarea Dvs., rețetele celor mai selecte deserturi și conserve”, se mai arata in postare. 

Reamintim că în acest an s-ar fi sărbătorit a șasea ediție a Festivalului. Iar din 2018, Festivalul se desfășoară sub patronatul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care este de bastina din sadova. Anul trecut, invitatul de onoare a Festivalului a fost câtărețul rus – Filip Kirkorov. Iar în acest an ar fi trebuit să vină artista poporului din URSS, Sofia Rotaru.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *