Nu au reușit să facă afacere, dar au făcut binefacere

De 1 iunie, copiii internați în spitalul raional Ungheni au primit baloane. Ziua le-a fost colorată, grație celora de la Atelierul de decoruri și accesorii ”DeDecor” din Ungheni.
După ce timpul ploios le-a dat afacerea peste cap, alungând copiii din parc, proprietarii atelierului, Irina și Andrei Gîrbu, au găsit de cuviință să facă o binefacere, împărțind baloane prin secțiile de la spital, unde erau internați copii.
”Asta e. Cel de Sus a hotărât să facem un lucru mai bun decât afacere. Am rămas cu multe baloane umflate, nu aveam ce face cu ele, dar ne-am gândit să le oferim gratuit celor mai puțini fericiți în această zi”, povestește Irina Gîrbu, antreprenoare.
Zis și făcut. S-au dus direct la spitalul raional în secția de pediatrie, iar mai apoi am căutat copii în tot spitalul. Din fericire, erau mai puțini copii decât se așteptau, și nu au rămas nici unul fără baloane. Ba mai mult, povestesc că au ajuns și pentru unele bunici, care lucrau acolo, luând câte un balon pentru nepoți.
”După ce am vizitat secțiile de spital, pentru a colora ziua micuților, am avut parte de niște emoții de nedescris. Copiii și părinții acestora au fost surprinși, i-am văzut fericiți și uimiți. Ne bucurăm că am putut crea asemenea emoții”, spune Irina.
În ciuda unor pierderi financiare, Andrei și Irina mărturisesc că  și-au umplut ziua de emoții extraordinare, făcând fericiți acești copii.
Pe pagina de facebook, aprecierile au fost de nenumărat. Oamenii le-au adus doar cuvinte de laudă și se îndemnau fiecare spre a face un bine.
”Un gest extraordinar de frumos! Sa fiți binecuvântați pentru bucuria ce ați adus-o celor mici. Bravo!”, a scris Diana Chițac.
Și Cristina Reguș le-a adus cuvinte de laudă: ”Ce gest frumos!!! Bravo, să dea Domnul să-i molipsiți pe mulți cu bunătatea voastră”.
”Vă recomand și vă provoc pe fiecare din voi, fiți buni, faceți fapte bune, uneori un lucru mărunt făcut într-un moment potrivit îți aduce atâta energie și emoție”, au scris reprezentanții atelierului ”DeDecor”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *