Aur pentru Victor Mihalachi, originar din Florițoaia Veche, Ungheni. Comentariile mamei și ale surorii
Bucurie mare pentru familia Mihalachi din Florițoaia Veche, Ungheni. Feciorul lor, Victor, alături de Cătălin Chirilă, a cucerit medalia de aur în proba de canoe dublu 1000 de metri, la Jocurile Europene de la Minsk.
Cei doi sportivi s-au impus pe canalul Zaslavl, surclasând echipajele din Ucraina, Rusia, Germania, Polonia, Cehia, Belarus, Italia și Ungaria.
Ei au reușit să parcurgă distanța de 1000 metri în 3 minute 40 secunde.
”BRAVO, scumpul meu fiu VICTOR și CĂTĂLIN! Sunteți cei mai puternici. VICTORIE”, a postat pe pagina sa de facebook mama sportivului, Liubovi Mihalachi, iar sora sa, Vera, a scris: ”Mândră ar fi puțin spus! Victoriee!”.
Tatiana Macelaru a subliniat: ”Bravo, Victor, ești mândria satului și a părinților. Bravo colegului tău. S-o țineți tot așa”.
Victor Mihalachi (30 de ani) este legitimat la CS ”Dinamo” București și reprezintă România la competițiile sportive de mai bine de un deceniu. ”Să nu se supere nimeni, dar în Moldova nu am nici un viitor”, spunea dânsul pentru EXPRESUL în 2007.
Victor este dublu campion mondial al probei (2010, 2014). Colegul său, Cătălin Chirilă, cu 10 ani mai tânăr, este medaliat cu aur la Europenele Under-23 din 2019.
5 Comments
GG WP!
Bravooiooiio!!!!
Felicitări!!! Ne mîndrim cu pămîntenii noștri!!!
‘BRAVO!!!!!’
Bravo Victor si Cătălin va doresc mult succes in continuare