FOTO | Cum se face o zi de naștere ideală. Un preot a demonstrat că se poate altfel

Foto: Facebook/Ștefan Rîmbu

Protoiereul Ștefan Rîmbu din Ungheni, președintele Sectorului eparhial relații culturale ale Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, și-a sărbătorit ziua de naștere altfel.
”Pentru darul suprem al vieții, întâi de toate se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu, dar și părinților”, a scris dânsul pe pagina sa de facebook.
De aceea, de dimineață, i-a mulțumit Domnului, prin Sfânta Liturghie.
 
Foto: Facebook/Ștefan Rîmbu

 
Ulterior, a mers acasă, la Chilișoaia, comuna Boldurești, raionul Nisporeni, ca să-i ducă mamei sale, la mormânt, florile recunoștinței.
 
 
 
 
Foto: Facebook/Ștefan Rîmbu

 
 
Nu a uitat nici de bunul său tată și a ținut cu tot dinadinsul să-l îmbrățișeze, în semn de mulțumire pentru tot ce a făcut pentru el.
 
 
 
 
 
”Dacă tot a fost ziua mea, masa de sărbătoare am făcut-o cu oameni ai străzii, amărâți, uitați de apropiați și de cunoscuți”, a mai sctis părintele. Astfel, a mers la Centrul social din Sculeni, unde le-a oferit persoanelor de acolo ”o masă gustoasă cu nițel vin gustos, că doar a fost zi de naștere, și desigur cu tort, înghețată și suc”.

”Bucuria acestei comuniuni a fost colosală și încă este”, a conchis dânsul.
Pr. Ștefan Rîmbu a împlinit, pe 17 mai, 37 de ani.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *