Editorial. E cea mai mare prostie să marcăm la aceeași dată și Ziua Victoriei, și Ziua Europei

Știți ce înseamnă zombi? Dicționarul explicativ al limbii române oferă următoarele definiții: ”Om înviat din morți, care și-a pierdut identitatea, drogat (în stare de letargie) sau cu creierul spălat, apoi înscris cu anumite ordine, pe care le execută orbește, folosit în interes personal sau de manipulare politică. 2. (Fam.) Om fără caracter, lipsit de orice voință. (din fr. zombi)”.
Ei bine, pe 9 mai, am văzut mii de zombi pe plaiurile noastre mioritice. Știu că am să supăr multă lume, dar nu pot să nu vorbesc despre acest fenomen.
An de an, la 9 mai, oamenii sărbătoresc Ziua Victoriei. Sunt de acord: nu trebuie să uităm că au murit milioane pentru a readuce pacea pe pământ, pentru a opri nazismul.
Noi, însă, ce facem? Ne veselim și o ținem într-o beție totală, uitând de acele suflete chinuite.
Interesant, s-ar găsi măcar vreun ins pe la noi să danseze pe mormântul mamei sau al tatei, ori să organizeze în curtea sa, în ziua morții unui om drag, petreceri cu hostropățuri?
De ce o facem pe 9 mai, în ziua în care ar trebui  să-i comemorăm pe cei care și-au pierdut viața în groaznicul război din 1940-1945? Nu degeaba Dumnezeu ne pedepsește.  Oare nu mai există zile în care să ne veselim?
Cel mai mare păcat îl fac politicienii noștri. Pentru a-i prosti și mai mult pe oameni, pentru a-i manipula așa cum își doresc ei și a-i transforma în sclavi (dacă deja nu i-au transformat), iată că, de la o habă de vreme încoace, tot organizează concerte.
Veselie, Domnule, ce mai!
Și, ca să ademenească tot mai multă lume, sărăcită tot de ei, vin cu biscuți și hrișcă. Iar oamenii noștri se repăd, de parcă ar fi scăpați din lanțuri.
Iată ce înseamnă zombi!
E trist, e foarte trist că aproape nimeni dintre aceștia nu-și pune niciodată întrebarea: ”De ce așa?”. Și mai trist e faptul că marea majoritate dintre ei nici măcar nu cunosc când a început războiul al doilea mondial și când s-a încheiat, ce înseamnă aliații, prin ce au trecut buneii și străbuneii noștri, fiind mobilizați pe neprinsă veste și trimiși fără nicio pregătire pe linia întîi a frontului.
Repetă toți una și aceeași: ”Bunicul meu a luptat. Străbunicul meu a luptat….”. Atât. Și nici măcar nu știu exact prin ce au trecut aceștia, nici măcar nu-și pun întrebarea ce ar zice ei, bunicii și străbunicii noștri, de ar fi azi în viață.
Ce mai contează? Pentru un zombi contează pâinea și circul.  Iar guvernanții noștri, începând cu președintele Dodon și terminând cu Plahotniuc și Șor, au înțeles demult acest lucru și tot ”lucrează” la mentalul colectiv. Dacă ar putea să-i prostească pe toți ce fericiți ar mai fi!
Apropo, după războiul al doilea mondial au mai fost multe alte războaie, în care au murit sute și mii de moldoveni: bunici, tați, feciori. Am uitat de Afganistan? Am uitat de Transnistria? Am uitat de Caucaz? De ce oare nimeni nu se veselește în zilele de comemorare ale războaielor respective? Vă spun eu. Pentru că rănile sunt încă vii. Și doare încă. De aceea nici guvernanții nu riscă să organizeze adevărate orgii cu spectacole și hrișcă și în aceste zile.
De 9 mai se poate. Atâta timp cât vom permite acest lucru!
Și, apropo, cred că e cea mai mare prostie să marcăm la aceeași dată și Ziua Victoriei, și Ziua Europei. E ca și cum am face în aceeași zi și înmormântare, și nuntă.