Norvegieni la Ungheni, impresionați de activitatea Crucii Roșii locale

Doar cuvinte de laudă s-au auzit, săptămâna trecută, în adresa Crucii Roșii, filiala Ungheni.
Aprecierile au venit din partea unei delegații a Crucii Roșii din regiunea Vestfold din Norvegia, care a asigurat financiar, timp de trei ani, implementarea unor proiecte în Republica Moldova, inclusiv la Ungheni.

”În 25 de ani, am vizitat multe țări, dar ca aici, la Ungheni, nu am văzut atât de multe lucruri realizate de voluntari”, a spus Reidar Falkensten, reprezentant al delegațiie norvegiene.

”Super-fantastic!”, a exclamat și colega sa, Christina Moen, care a recunoscut că a rămas impresionată de lucrările create de voluntari în cadrul concursurilor anunțate de filiala Ungheni a Crucii Roșii.

Grație suportului acordat de Crucea Roșie din regiunea Vestfold, la Ungheni au fost implementate trei proiecte importante: ”Voluntariatul: de la necesitate la hobby”, ”Pregătirea și reacția la dezastre”, ”Împreună vom reuși (combaterea violenței, a traficului de ființe umane, a HIV/SIDA etc.)”. Norvegienii au oferit în acest scop 6810 euro.

”Au fost proiecte de care aveam nevoie”, a subliniat Elena Gavrișov, directoarea filialei Ungheni a Crucii Roșii, după care a explicat și de ce: ”Prin toate aceste proiecte, am încercat să-i facem, în mod special, pe tineri, să conștientizeze importanța voluntariatului, dar și a promovării valorilor general umane”.
De notat că doar trei raioane din Republica Moldova (Ungheni, Edineț, Anenii Noi) și municipiul Bălți au beneficiat de ajutorul Crucii Roșii norvegiene.

După finalizarea finanțării, o delegație din 13 persoane din Norvegia s-a deplasat în Republica Moldova, pentru a vedea cu ochii proprii ce s-a făcut.

La Ungheni au fost întâmpinați într-un mod original, cu scenete din teatrul social, realizat de o trupă de tineri artiști de la Gimnaziul ”Gaudeamus” din Petrești, sub conducerea Raisei Franchevici. Au avut o întrevedere și cu președinta interimară a raionului, Iulia Pancu.

În luna mai, Crucea Roșie din Norvegia urmează să decidă dacă va continua finanțarea unor proiecte în Republica Moldova. Reprezentanții delegației norvegiene, prezenți la Ungheni, au dat asigurări că vor încerca să-și convingă colegii că merită să continue acordarea suportului financiar.

Peste câteva zile, Christina Moen a expediat o scrisoare pe adresa crucii Roșii din Moldova, în care menționează: ”Vizita noastră la Crucea Roșie din Ungheni a fost o experiență pe viață. Teatrul de păpuși a fost magnific. Demonstrarea principiilor Crucii Roșii și a drepturilor omului prin teatru conferă sens enorm si educatie tinerelor generatii. O mare mulțumire doamnei Elena Gavrișov și minunaților ei voluntari. Vă mulțumesc atât de mult, doamna Elena, pentru broderia pe care mi-ati darit-o. Are un loc de onoare în inima mea și în casa mea”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

  • Bravo! Felicitari si copiilor de la Centrul raional de creatie Ungheni pentru participare in cadrul acestor proiecte! Realizari frumoase si proiecte noi, dna Elena Gavrisov! 👍

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *