EUROPA PENTRU MINE. „Mica Europă” din Slobozia Duşca
În timp ce în majoritatea satelor din R. Moldova, casele de cultură par a fi uitate şi îşi deschid rareori uşile cu ocazia unor evenimente culturale, la Slobozia Duşca, Criuleni, găsim o atmosferă caldă şi plină de viaţă. Deşi e luni, coridoarele de aici răsună de sunetele pianului, ale clarinetelor, de vocile copiilor şi ale profesorilor. Seara, pragul instituţiei îl trec dansatorii din colectivul de dans „Ţărăncuţa” şi multe femei care, după o zi de muncă în sere, frecventează sala de fitness.
Atmosfera la instituţia din centrul satului s-a înviorat după ce în 2016 Casa de cultură a beneficiat de un grant european în valoare de 178.560 Euro și se numără printre cele 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.
Andrei Istrate, director al Casei de Cultură, se consideră un norocos că a putut obţine acest grant printre primii din țară, or, clădirea nu fusese reparată din perioada sovietică. Cu suportul european, au schimbat acoperişul, au renovat aspectul interior şi au reparat faţada clădirii. De asemenea, pentru prima dată după mulți ani, au fost conectate la sistemul de încălzire filialele a două şcoli de muzică, din Cruglic şi din Criuleni, care activează aici. „Dacă anterior aici veneau până la 100 de copii, acum avem în jur de 180 de elevi antrenaţi în diverse activităţi culturale. Adică, instituţia a devenit mai atractivă, iar conducătorii artistici sunt mai motivaţi şi mai determinaţi să-şi continue activitatea. Această clădire este ca o perlă pentru noi, o Europă micuţă în centrul satului”, ne spune, cu mândrie, directorul. Şi sala de festivităţi s-a primenit, graţie suportului european, devenind mai atractivă pentru artişti, dar şi pentru săteni. Scena a fost renovată, sala a fost dotată cu fotolii noi, iar pe durata concertelor încăperea este încălzită. „Artiştii care vin la noi sunt încântați și doar exclamă: „uau!”, se laudă Andrei Istrate.
Pe Lora Cerlat, profesoară de pian de la Şcoala de Artă şi pe Patricia, eleva sa, le-am surprins în timp ce repetau partitura unui vals. Cu o experiență de 16 ani de predare a muzicii în această instituţie, Lora Cerlat se declară foarte mulțumită de renovările care s-au făcut. „Iarna ne era foarte greu, uneori chiar eram nevoiţi să exersăm îmbrăcaţi, iar copiii ba scoteau, ba îmbrăcau mănuşile. Acum instituţia este mult mai atractivă şi copiii sunt mai curioşi şi mai motivaţi să frecventeze orele”, remarcă profesoara.
Alexandru Ţurcan este student în anul IV la Colegiul „Ştefan Neaga”, dar activează și în calitate de profesor. Are 14 elevi în clasa de instrumente aerofone: fluierişti, clarinetişti, saxofonişti. „Când învăţam eu, iarna, făceam lecţii ba la profesor acasă, ba la şcoală. Acum elevii au posibilitatea de a învăţa în clase individual. Avem o sală unde se antrenează orchestra, participăm la diverse concursuri naţionale şi din România. Recent elevii noştri s-au întors cu premiile I şi II de la un festival din Piatra Neamţ”, precizează el.
Directorul instituţiei, intenționează să participe la un nou concurs de granturi, anunţat în cadrul celei de a cincea etape a Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, în speranţa să obţină altă finanţare, deja pentru dotarea tehnică a aceste instituţii de cultură.
În cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii” au fost realizate 80 de proiecte de modernizare a obiectelor de infrastructură socială. Acestea au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață a circa 500 mii de oameni. Centrele culturale din Coșnița, Slobozia-Dușca, Molovata, Doroțcaia, Rașcov, Carmanova și Dubăsari, renovate cu sprijinul UE, au devenit între timp puncte de atracție pentru talentele de pe ambele maluri ale râului Nistru. Potrivit unui comunicat de presă al PNUD Moldova, UE va continua să sprijine parteneriatele societății civile de pe ambele maluri ale râului Nistru, oferind granturi de până la 20 mii de euro în cadrul celei de-a cincea etape ale Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Svetlana Corobceanu
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului ”Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, realizat în cadrul Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, de către Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu Centrul Național de Mediu și Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul articolului este responsabilitatea exclusivă a autorilor – Asociația Presei Independente (API) – și nu reflectă în mod neapărat poziția Uniunii Europene.
Lasă un răspuns